Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că în bugetul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pe anul în curs au fost prevăzute 16 milioane de lei pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice a poliţiştilor, o sumă de cinci ori mai mare faţă de anul 2017.
"Este important ca dumneavoastră să cunoaşteţi că în bugetul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru anul 2017 a fost inclusă suma de trei milioane de lei pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice, iar în bugetul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru anul curent a fost inclusă suma de 16 milioane de lei pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice, deci vorbim de majorarea de încă cinci ori a sumei alocate anul trecut ", a declarat Carmen Dan în cadrul audierilor din comisia pentru apărare din Senat, întrebată care este situaţia în privinţa dotării poliţiştilor care acţionează, în special, în stradă.
Ministrul a făcut câteva precizări şi în ceea ce priveşte achiziţiile în domeniu.
"Au fost recepţionate şi repartizate în anul trecut veste de protecţie antiglonţ – 1000, maieuri de protecţie antiglonţ şi antiînjunghiere – 1500, pulverizatoare cu substanţe iritant-lacrimogene – 10.000, bastoane tip tonfa – 8000 de bucăţi. Anul acesta am încheiat un acord cadru cu durată de patru ani prin care se vor achiziţiona în continuare veste antiglonţ, antiînjunghiere şi vorbim de peste 70.000 de bucăţi, căşti antiglonţ cu vizor – 1000 de bucăţi şi scuturi antiglonţ – 370 de bucăţi. De asemenea, avem în vedere achiziţionarea de veste antiglonţ în valoare de 2.380.000 de lei, aproximativ 2200 de bucăţi, maieuri antiglonţ în valoare de 5.950.000 de lei, aproximativ 6000 de bucăţi, şi căşti de protecţie în valoare de 1.142.000 de lei", a spus Dan.
Referindu-se la sediile de poliţie, ea a precizat că a fost alocate 7 milioane lei pentru "reabilitarea a aproximativ 250 de sedii de poliţie". "Achiziţia de autoturisme de care vă vorbeam, aproximativ 1300 de autospeciale, să ştiţi că această achiziţie, cel puţin pe mandatul meu, diferă de achiziţiile anterioare sau cel puţin de ultima achiziţie pentru că maşinile de poliţie vor fi dotate cu tot ceea ce trebuie desfăşurării în bune condiţii a misiunilor poliţieneşti. Am mai avut achiziţii în care autospecialele nu aveau nici apă, nici aer condiţionat, nu aveau absolut nimic care să îmbunătăţească activitatea şi misiunea poliţistului. Ne vom îngriji ca aceste autospeciale pe care le achiziţionăm anul acesta să aibă aceste dotări", a adăugat ministrul. Agerpres