„La ora actuală guvernul se află într-un blocaj funcţional şi cred că este de notorietate că lucrul acesta nu se întâmplă din cauza guvernului, ci din cauza faptului că sunt două portofolii extrem de importante din punct de vedere economic care nu mai au titular, aceştia au plecat prin demisie, deci prin act unilateral de voinţă şi ne confruntăm cu un refuz total nejustificat al preşedintelui Klaus Iohannis de a numi înlocuitorii propuşi de premier.”
Carmen Dan a mai spus că ,,o suspendare a președintelui ar arunca România în haos.”
“O suspendare a preşedintelui, pentru că eu cred că asta forţează preşedintele Iohannis, ar arunca România în haos într-un moment extrem de important şi tocmai de aceea sperăm într-o decizie a CCR. Ne dorim mai mult decât oricine altcineva ca lucrurile să intre pe făgaşul normal şi să ne putem continua activitatea ca de fiecare dată în interesul cetăţenilor”, a declarat Carmen Dan, duminică seara, la România TV, citată de Agerpres.
“Ar îngreuna (n.red.: suspendarea) şi mai mult situaţia actuală şi cred că ar pune sub semnul întrebării multe alte lucruri foarte importate pentru noi pentru perioada următoare”, a mai adăugat Carmen Dan.