Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier, a precizat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, el precizând faptul că PSD şi ALDE au majoritate în Parlament şi că acest lucru a fost demonstrat la votul asupra moţiunii de cenzură, potrivit AGERPRES.
Liderul PSD a menţionat că nu se pune problema să ‘joace pe poziţii de forţă’ şi că este important ca PSD să rămână unit.
‘A fost una dintre propuneri (n.r. – Carmen Dan) şi de aia am rugat-o să vină să discutăm. (…) Cred că este important ca PSD-ul să rămână unit şi a arătat că este unit, chiar dacă am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, şi guvernul nou să recupereze întârzierile care din păcate nu se opresc doar la acele întârzieri prezentate, ci la efectele lor. Avem majoritate, s-a probat la moţiune, totuşi. E o aritmetică simplă’, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, care urmează să valideze un candidat pentru poziţia de prim-ministru.