Este dificil ca o femeie să facă faţă în lumea politicii, dacă aceasta este sensibilă, riscă să fie încolţită de adversari. Ministru de Interne din ianuarie 2017, Carmen Daniela Dan, a menţionat că pentru a reuşi să conduci un minister care are în subordine mii de bărbaţi instruiţ să fie duri, “trebuie să ai sânge în instalaţie”.
“O femeie care vorbeşte frumos, pe un ton suav nu e la fel de apreciată ca una care e mai dintr-o bucată“, a declarat demnitarul, într-un interviu acordat unei publicaţii din Teleorman.
În anul 1989 Carmen Dan a absolvit Liceul de filologie-istorie ''Zoia Kosmodemianskaia'' din Bucureşti, iar ulterior a urmat Facultatea de Drept, la Universitatea Ecologică din Bucureşti. A susţinut examenul de licenţă la Academia de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'' în anul 2000.
În anii 2003-2004 a urmat studii postuniversitare, respective un master în ''Managementul Afacerilor Publice Europene'', şi cursuri de formare precum: un program de perfecţionare în ''Politici publice în administraţia publică locală'' (2007), un ''Program de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012'' etc. În 1990 a fost secretar la CPUN iar din 1990 până în 1996 a fost secretar la Şcoala generală nr.3 din Videle.
Carmen Dan a candidat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, obţinând un mandate de senator, în judeţul Teleorman. A fost preşedinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat de la 22 decembrie 2016 până la 4 ianuarie 2017.
Pe data de 3 ianuarie 2017, Carmen Daniela Dan a fost propusă ministru al Afacerilor Interne în Cabinetul Sorin Grindeanu, ocupând funcţia la 4 ianuarie 2017.
În iunie 2017, a demisionat din funcţie alături de majoritatea membrilor Cabinetului Sorin Grindeanu. Ulterior, Guvernu Grindeanu a fost demis prin Moţiune de cenzură.
Pe 28 iunie 2017, Carmen Dan a fost propusă ministru al Afacerilor Interne în guvernul Mihai Tudose, fiind numită în funcţie pe data de 29 iunie 2017.
După retragerea sprijinului politic în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, Mihai Tudose a demisionat din funcţia de prim-ministru al României (15 ianuarie 2018). Mihai-Viorel Fifor, ministru al Apărării Naţionale, a fost desemnat de către Klaus Iohannis ministru interimar pe 16 ianuarie 2018 iar pe 17 ianuarie 2018, Viorica Dăncilă, propusă de PSD, a fost desemnată în funcţia de prim-ministru.