”O să încerc să vorbesc cât mai rar, pentru ca să înțeleagă și cei care încă mai fac campanie electorală. Cererea demisiei este nejustificată. MAI a avut ca atribuție asigurarea, în condiții de siguranță, a alegerilor în țară, de aceea e minister de Interne. Are cineva probe că alegerile au fost fraudate? Dacă da, să înțelegem că PNL a câștigat alegeri fraudate?
MAI a sesizat public situațiile privind funcționarea tabletelor și modul în care semnalau, în mod eronat, posibile situații de vot multiplu. Din situațiile verificate, nu s-au constatat astfel de cazuri. Am sesizat BEC o procedură de consemnare a rezultatelor pentru că exista riscul să nu poată fi încheiate procesele verbale conform cheii.
Guvernul nu a înființat mai puține secții de votare decât la alte alegeri, nici nu a înființat secții de votare ascunde, cum spunea propaganda dreptei. Secțiile au fost mai multe și în aceleași locații cunoscute de cetățeni. Ar fi putut Guvernul să facă secții suplimentare în ziua votului? Eu cred că nu.
Președintele a solicitat ca referendumul să fie suprapus cu alegerile europarlamentare. Altfel ar fi stat lucrurile dacă am fi avut un singur buletin de vot. Un rol important l-a avut Serviciul de Telecomunicații Speciale. Tabletele și toată infrastructura a fost verificată de STS, iar instrucția oamenilor din secții a fost făcută tot de STS.”, a spus Carmen Dan.
Ministrul l-a și ironizat pe Klaus Iohannis.
„O analiză va fi prezentată mâine premierului. MAI realizează de fiecare dată astfel de analize după eveniente de anvergură. Nu este nicio surpriză pentru nimeni, cu atât mai puțîn pentru mine, când domnul președinte îmi cere demisia.
Nu mă intimidează astfel de cereri urgențe, nici chiar în situația în care acestea sunt dublate de riscul unor dosare penale. O demisie din funcție mi-o voi depune numai atunci când partidul din care fac parte mi-o va cere. Am discutat cu doamna prim-ministru și mă văd nevoită să îl dezamăgesc: nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, afirmă Carmen Dan.