„Aşa cum ştiţi, şi am precizat ori de câte ori a fost nevoie să fac această precizare, nu ministrul coordonează intervenţiile Jandarmeriei. După fiecare misiune operativă se face un raport, care se pune la dispoziţia conducerii ministerului. Aştept acel raport. (…) În cursul zilei de astăzi o să ies (…) şi o să prezint concluziile raportului”, a afirmat Carmen Dan, la Spitalul Floreasca, întrebată despre intervenţia Jandarmeriei la protestul din Piaţa Victoriei, potrivit Agerpres.
Ministrul a precizat că a discutat cu cei trei jandarmi răniţi care au fost internaţi la Floreasca, iar starea lor este bună. (Sursa: Agerpres)