Carmen de la Sălciua a răbufnit după atacurile îndreptate asupra sa şi a dat replica imediat! Ţinta: „mama Geta”, adică Geta Sterp, mama lui Culiță Sterp, fostul soţ al artistei.
Carmen de la Sălciua a luat foc după ce a fost criticată: Pentru unii, lătratul este tot ceea ce au
După ce fosta sa soacră a comentat la adresa celei de-a doua căsătorii a lui Carmen de la Sălciua, aceasta din urmă a ţinut să îi dea imediat replica. Cântăreaţa a postat pe contul său de Instagram un text preluat de la scriitoarea Irina Binder.
„Câinii latră doar pentru a atrage atenția asupra lor atunci când se simt invizibili, mici, neimportanți ș ignorați. (…) Lătratul se face mereu dintr-o poziție inferioară, iar eu nu mă cobor într-atât”, este o parte a textului respectiv, fără îndoială un mesaj îndreptat către Geta Sterp.
„M-a întrebat cineva de ce nu mă opresc să arunc cu pietre în câinii care mă latră (adică în cei care mă vorbesc de rău). Răspunsul meu este: pentru că nu mă tem de ei ca să simt nevoia să mă apăr. Și pentru că eu nu lupt cu cei mai slabi decât mine.
Eu știu că, de obicei, câinii îi latră doar pe cei pe care nu îi cunosc sau pe cei de care se tem. Și mai știu că unii latră doar pentru a atrage atenția asupra lor atunci când se simt invizibili, mici, neimportanți și ignorați. Sau atunci când vor să pară mai puternici, când vor să-și ascundă slăbiciunea.
Pentru unii, lătratul este tot ceea ce au. Lătrând, au iluzia că sunt liberi, că sunt puternici și că sunt importanți. Pentru mine nu sunt. Lătratul se face mereu dintr-o poziție inferioară, iar eu nu mă cobor într-atât.
Lăsați câinii să latre. Iar dacă latră prea tare, nu-i opriți aruncând cu pietre, ci dați muzica mai tare”, este întreg mesajul ce a apărut într-un InstaStory pe contul lui Carmen de la Sălciua.
Geta Sterp, despre fosta sa noră: Oare cât timp o să stai căsătorită?
Recent, Geta Sterp a oferit o declaraţie pentru Fanatik în care a recunoscut că nu crede că noua căsnicie a lui Carmen de la Sălciua va rezista prea mult.
„Chiar am vrut să îi scriu mesaj: oare cât timp o să stai căsătorită dacă ai stat un an și ceva cu Culiță? Am zis că nu scriu, am zis să mă abțin. (…)
Eu vă spun sincer, m-am supărat. Am iubit-o foarte tare pe Carmen, dar la fel de repede am dat-o la o parte. Eu le-am zis, i-am zis lui Culiță să nu divorțeze, să nu se ajungă la divorț.
Bine, te-o înșelat băiatul meu, dar tu ai fost în stare să îl înșeli de o sută de ori! El era naiv, tânăr săracul. Păi, să ajungi să îți iei avocat, ce ai jurat tu acolo, în biserică? Eu i-am zis când a băgat divorț, să nu mergi acolo la divorț”, a mărturisit „mama Geta”.