Carmen Iohannis, soția președintelui României, klaus Iohannis, a fost prezentă astăzi la festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2022-2023 și a ținut un discurs de salut pentru profesorii și elevi instuției de învățământ, informează Sibiu100.ro.
„Avem un an școlar diferit față de anii anteriori, fără semestre, fără teze. S-au schimbat foarte multe lucruri, va trebui să ne adaptăm aproape din mers la aceste condiții, dar sunt convins că vom face față cu succes. Vă doresc tuturor încă o dată un an școlar de nota 10!”, a spus Gabriel Octavian Negrea, directorul CNGL Sibiu.
Carmen Iohannis a declarat că este copleșită de emoții aflând-se în în prima zi de școală.
„Întotdeauna, o zi emoționantă! E o zi remarcabilă astăzi pentru noi toți, copii, elevi, profesori, părinți și o zi în care ne punem multe speranțe, ne dorim să ne fie bine tot anul și sperăm să avem rezultate foarte bune! De aceea, vă doresc tuturor elevilor, părinților, bunicilor și colegilor mei dascăli un an școlar cu multe rezultate bune, cu sănătate și cu multă bucurie, multă răbdare din partea profesorilor pentru copii și invers”, a spus Carmen Iohannis.
Soția președintelui României a precizat că este nerăbdătoare să își cunoască mai bine elevii din clasa sa. „Mai mare nerăbdare pentru mine să îi văd și să vedem cum o să ne înțelegem și cum o să colaborăm împreună, dar sper să fie foarte bine! Cu asta ne hrănim, asta ne ține bucuroși și cu multă speranță că viitorul nostru și al copiilor noștri va fi foarte bun. Dacă au respect față de școală și s-au simțit bine în mijlocul nostru și al școlii, înseamnă că vom progresa”, a mai spus Carmen Iohannis.
Ce spun elevii de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu despre începutul unui nou an școlar
Și elevii, la rândul lor, au fost entuziasmați să afle că soția președintelui României le va fi profesoară și dirigintă. „Emoții! Sincer, nu știam exact cine o să fie diriginte, dar am sperat să fie doamna Iohannis! Am auzit numai lucruri bune!”, a spus o elevă.
„Mă bucur că am avut oportunitatea să ajung la acest liceu, mă bucur foarte mult că am avut aceste reușite în viața mea și consider că e un pas foarte mare care mă va ajuta în viitor. Emoționată că am cunoscut-o pe doamna dirigintă, am auzit numai lucruri bune despre ea și sunt sigură că va fi cea mai bună dirigintă, nu am nicio îndoială!”, a precizat altă elevă.
La festivitatea de deschidere a noului an școlar au venit și foștii discipoli ai doamnei Iohannis care au transmis un mesaj de mulțmire fostei profesoare și le-a urat succes tinerilor care au început o nouă treaptă. „Drept mulțumire, am vrut să îi dăm un buchet de flori și după ce am intrat cu bine la facultate, majoritatea dintre noi. Nu s-a pus niciodată problema să nu reușim, mai ales după ce am avut un astfel de ghidaj din partea profesorilor de aici și a doamnei diriginte.
Am vrut să cunoaștem noua clasă, să vedem cui am deschis drumul și cui am dat mai departe ștafeta. Sunt foarte frumoși. Mă bucur că ne-am revăzut și noi, fosta clasă, până să mergem la facultate. Ne-am înțeles foarte bine!”, a spus un absolvent al CNGL.