Vestea momentului pentru președintele Klaus Iohannis, în plină criză politică. Șeful statului a primit cea mai bună veste din instanță. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins miercuri o plângere împotriva deciziei procurorilor de a clasa un dosar.

Vestea momentului pentru Klaus Iohannis

Este vorba despre dosarul în care familia preşedintelui Klaus Iohannis a fost reclamată de o publicaţie online pentru că ar fi refuzat să restituie statului peste 300.000 de euro. Suma de bani provenea din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

Plângerea a fost făcută de către cei de la SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro. „Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta SC Jurindex Media SRL împotriva ordonanţei de clasare nr. 260/P/2018 din data de 06 februarie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică confirmată prin ordonanţa nr. 448/C/2020 din data de 16 septembrie 2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie„, se arată în decizia instanţei, care este definitivă.

Istoricul cazului

La începutul acestui an, pe data de 6 februarie, procurorii de la Parchetul General au clasat un dosar în care familia preşedintelui Klaus Iohannis a fost reclamată de site-ul luju.ro pentru că ar fi refuzat să restituie statului peste 300.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului, dosarul a fost clasat în baza art. 16, lit i) din Codul de procedură penală, care prevede că „există autoritate de lucru judecat”, respectiv faptul că faptele reclamate au mai fost investigate în alte dosare, care au fost închise.

În anul 2018, SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de Răzvan Savaliuc, a formulat un denunţ împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă.

Cei trei erau acuzați de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. În denunţul depus la Parchet se arăta că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

Iohannis a pierdut casa în 2015

Carmen şi Klaus Iohannis au pierdut în instanţa civilă, în noiembrie 2015, imobilul respectiv. Judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au hotărât atunci că imobilul cumpărat de Iohannis aparţine statului, deoarece proprietarul iniţial nu mai are moştenitori legali.

Iniţial, denunţul a fost înregistrat în luna mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi, ulterior, la Parchetul General. În luna februarie 2019, Carmen Iohannis a fost audiată de procurori în acest dosar, după ce soţia preşedintelui a amânat de mai multe ori întâlnirea cu procurorii, invocând motive medicale sau că îl însoţea pe şeful statului în vizite în străinătate.