Carmen Tănase a izbucnit în lacrimi! Totul s-a întâmplat în direct. Actrița nu s-a mai putut abține
Mai precis, îndrăgita actriță din România a avut parte de o revedere la care nu se aștepta în cadrul emisiunii. Foștii săi colegi de liceu i s-au alăturat pentru a depăna amintiri. Mai mult, Carmen Tănase a văzut și niște imagini cu școala din Baba Ana, unde a predat după terminarea celor 12 clase.
Amintim că actrița a fost profesoară de muzică și desen, dar și diriginta unor copii de care s-a atașat foarte mult. În perioada în care a fost cadru didactic, i-a luat pe cei mici acasă la ea, unde au mâncat cireșe și prăjituri.
De asemenea, Carmen Tănase le-a organizat banchetul din clasa a VIII-a.
„N-am fost la școala asta de atunci, de când am terminat. De când am intrat la facultate, din 1980… (…) Acum când căutam casă la țară, am găsit o casă la Baba Ana și am vrut s-o iau, dar era mult de făcut la ea și nu aveam timp”, a declarat Carmen Tănase în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Dezvăluirea făcută de Carmen Tănase
Totodată, aceasta a spus și că unul din elevii săi deține un loc special în inima sa. Din acest motiv, Cătălin Măruță a făcut tot posibilul pentru a-i face să se reîntâlnească.
„Dacă mi-l aduceți pe Rămurescu, mor. Am spus de Rămurescu de câteva ori în interviuri. (…) E un copil din clasa a V-a, de la clasa unde eram eu dirigintă, care era grăsuț și era foarte drăguț. Nu știa nimic, dar era tot timpul gata să-ți răspundă. Indiferent ce, nu conta”, și-a amintit Carmen Tănase.
Astfel, actrița a izbucnit în plâns, iar fostul ei elev a mărturisit că mult timp nu a știut că cea pe care o urmărește la televizor este aceeași persoană care i-a fost dirigintă.
„Ce ați făcut voi acum este ceva incredibil. Ai făcut ceva ce nu ar fi făcut nimeni niciodată. Mi-ai adus timpul înapoi, este incredibil. Nu am cuvinte, este fără măsură. Nu a făcut nimeni asta pentru mine”, i-a spus Carmen Tănase lui Cătălin Măruță.