Carmen Tănase a fost extrem de tristă atunci când a auzit de moartea celebrei actrițe Valeria Seciu. Deși a mărturisit că nu a jucat niciodată alături de marea actriță, Carmen Tănase a spus că Valeria Seciu a fost un reper în cariera sa.

„Nu am jucat niciodată cu ea doar am admirat-o de la distanță. Pentru mine a fost un reper în cariera mea. A fost o actriță uriașă! Este o pierdere enormă pentru teatrul românesc.

Este un gen de actriță rară, de o inocență feminină. Atunci când o vedeam pe holurile teatrului, îi ziceam doar <bună ziua>. Mai mult nu îndrăzneam să îi zic.”, a spus Carmen Tănase, despre marea actriță Valeria Seciu, potrivit click.ro

Medeea Marinescu, afectată de moartea Valeriei Seciu

De asemenea, și actriţa Medeea Marinescu a declarat că este afectată de moartea actriței. Ea a afirmat că arta Valeriei Seciu ar trebui studiată la clasele de actorie.

„Acum am aflat. Astăzi a plecat într-o stea Valeria Seciu. O imensă artistă. Căutaţi să vedeţi filmele ei, piesele de teatru (din păcate prea puţine au fost înregistrate), piesele radiofonice, spectacolele de poezie. Eram mică şi pitită în spatele aparatului de filmat o urmăream fascinată pe uliţele satului în care se filma „Ion, blestemul pământului”.

Atunci am văzut-o întâia oară de aproape şi, chiar dacă nu aveam decât 4 sau 5 ani, am fost vrăjită de frumuseţea, stranietatea, modul atât de neaşteptat (pentru mine atunci) de a juca, de a interpreta, de a fi. Arta ei ar trebui studiată la clasele de actorie.

Sigur, talentul nu se poate imita, dar poate că urmărindu-i opera veţi putea culege gânduri despre ce înseamnă arta actorului, veţi fi cu siguranţă mai bogaţi. Dumnezeu să o odihnească,” a scris Medeea Marinescu, marţi, pe pagina sa de Facebook.

A murit Valeria Seciu

Amintim că Actriţa Valeria Seciu a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 83 de ani.

„Am aflat cu tristețe că în dimineața zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriță de teatru, film, radio și televiziune, Valeria Seciu. Vom reveni mâine cu detalii despre înmormântare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească”, a transmis UNITER pe 6 septembrie, pe pagina oficială de Facebook.