CarmOlimp livrează în toată țara! Acum, orice business din HoReCa poate comanda mâncare gătită proaspătă

CarmOlimp anunță că a stabilit deja cursul de livrări pentru perioada toamnă-iarnă. Mâncarea gătită ajunge în toată țara, într-un circuit deja foarte bine pus la punct.

Arad, Timișoara, Cluj, Oradea, Deva, Botoșani, Bacău, Piatra Neamț sunt câteva din orașele în care se livrează mâncare marca CarmOlimp, prin platforma zizam.com pentru persoane juridice. 

Un nou concept

“Ready to heat”, un concept implementat de Carmolimp în România la începutul acestui an special pentru industria HoReCa, a avut cea mai rapidă creștere a unei industrii în România, ajungând, în mai puțin de 6 luni, la 30 de tone de mâncare gătită livrate lunar doar către persoane fizice. 

„Tehnologia în alte forme exista de zeci de ani, nu am inventat noi nici cook chill și nici pasteurizarea. Noi am adaptat-o la piața românească, am testat-o și am implementat-o. Suntem cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită – având totul de la ferme până la produsul finit – și asta ne permite o mare flexibilitate, că nu trebuie sa avem prețul decât pe produsul finit.

Era firesc să existe o creștere atât de rapidă, deși nici măcar noi nu am anticipat-o, întrucât acesta este visul oricarui jucător din piața HoReCa: să aibă produse de foarte bună calitate, proaspete, cu gust constant și costuri reduse, fără să mai depindă de foarte mulți bucătari. Atenție, noi suntem o firmă condusă de bucătari, niciodată nu ne-am poziționat împotriva, fără ei nu se poate, doar că o buna parte din costuri pot fi reduse astfel, mai ales acolo unde există același brand cu mai multe locații.” (Valentin Șoneriu, Director General CarmOlimp și Fondator Zizam.com)

Cum ajungi la comenzi de milioane în doar câteva luni?

Nu ajungi, dacă nu ai deja infrastructura, utilajele și experiența în 2 industrii diferite simultan. 

„Am vazut prin ziare multe titluri care ne-au uimit. Și suntem recunoscători pentru fiecare în parte, și pentru buna opinie a publicului larg. Dar e de amintit că nu am început de la zero. În toti anii trecuți în fabrica și abator au fost investiți peste 20 milioane de euro – lucru care ne permite să avem astăzi un avataj major în fața oricarui. Experiența cu restaurantele este un plus extraordinar, dar și faptul că avem infrastructura care ne permite lărgiri rapide, ambalare în mai multe formule etc.” (Valentin Șoneriu, Director General CarmOlimp și Fondator Zizam.com)

Între 16 și 18 noiembrie, CarmOlimp și Zizam vor fi prezenți la FoodService&Hospitality Expo, la Hala Laminor din București. Aceștia vor prezenta portofoliul de produse “ready to heat” publicului din capitală.

CarmOlimp este  furnizorul numărul 1 de soluții din zona de mâncare gătită, tranșare, produse specializate, proiecte specializate pentru HoReCa și singura fabrică integrată de mâncare gătită din România.