Direcția Sanitar Veterinară trage semnalul de alarmă în rândul consumatorilor. Mulți comercianți au încercat să vândă carne de câine în locul cărnii de miel, avertizează sursa citată. La această concluzia s-a ajuns după un set de controale riguroase.
Avertismentul vine din partea DSVSA Giurgiu, care le recomandă consumatorilor, înainte de Paște, să fie atenți la ceea ce achiziționează pentru a nu fi păcăliți. Sursa citată menționează că sunt multe produse de pe piață care sunt neconforme, iar în acest sens au fost deja aplicate mai multe sancțiuni.
„În contextul apropierii sărbătorilor pascale, medicii veterinari oficiali din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu au intensificat acțiunile de control asupra respectării măsurilor de asigurare a salubrității și siguranței alimentelor de origine animală destinate consumului uman.
Carne de câini, vândută pe post de carne de oaie
Astfel, este controlat întreg lanțul de producție, depozitare, transport și valorificare, iar eventualele intervenții/modificări neconforme în ceea ce privește calitatea, integritatea, autenticitatea și siguranța alimentelor de origine animală sunt sancționate conform prevederilor legale în vigoare.”, se arată în comunicat.
În ceea ce privește descoperirile făcute, DSVSA Giurgiu menționează că este vorba despre carnea de la animale bolnave, tăiate și apoi vândute, chiar dacă starea lor fizică nu permitea acest lucru. În acest sens, consumatorii s-ar putea trezi cu reacții adverse.
„Foarte important de precizat este faptul că orice intervenție negativă asupra calității alimentelor de origine animală, cum ar fi: substituirea cărnii normale cu carne provenită de la animale bolnave, moarte, tăiate în agonie sau aflate în stări fiziologice în care tăierea lor este interzisă de lege, prepararea de alimente falsificate sau cu componente alterate, adaosurile nepermise sau introducerea aditivilor alimentari peste limitele oficiale, constituie, de fapt, un atentat asupra sănătății publice”, se mai arată în comunicatul instituției.
Ce au descoperit inspectorii sanitari?
Pentru a evita eventualele păcăleli, sursa citată vine cu recomandări referitoare la modul în care trebuie să arate anumite alimente. Astfel, în cazul cărnii de ovine, carcasa trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne, precum și ștampila oficială de control sanitar.
Precizările vin în condițiile în care au fost cazuri când s-a descoperit carne de câine, prezentată ca fiind carne de ovine.
„În acest sens, atenționăm consumatorii că pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne nedetașate, precum și ștampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe.
Nu de puține ori au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine prin substituirea cărnii de ovine sau chiar de trafic al cărnii provenite de la animale moarte.”, a mai informat instituția.
La ce trebuie să fie atenți consumatorii
În ceea ce privește locurile care trebuie evitate, pentru protejarea sănătății, consumatorii trebuie să aibă în vedere și mai multe recomandări. Printre acestea se numără negustorii ambulanți, anumite piețe, dar și anumiți măcelari
- „Să nu cumpere carne de la negustorii ambulanți care comercializează marfa pe marginea drumurilor, a șoselelor sau în locuri neamenajate și neautorizate pentru un astfel de comerț;
- Să nu cumpere carne din piețe sau chiar din măcelării dacă pe carne nu este aplicată lizibil marca de sănătate sau dacă carnea preambalată nu prezintă eticheta de identificare a procesatorului, termenul de valabilitate și mențiunea că a fost controlată sanitar veterinar;
- Să evite consumul preparatelor din carne comercializate la tonetele volante și grătarele amplasate pe traseele comerciale și turistice aglomerate, întrucât organele sanitar-veterinare nu pot verifica în orice moment compoziția reală a acestor preparate”, a mai informat D.S.V.S.A. Giurgiu.