Consumul de carne de oaie din UE, acoperit în proporţie de peste 20% de România, anunţă ministrul Florin Barbu

Duminică, 12 mai, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a mers la sărbătoarea câmpenească Sâmbra Oilor organizată pe dealul de la Huta Certeze.

Cu această ocazie, şeful de la Ministerul Agriculturii a dezvăluit că România este unul dintre liderii din Uniunea Europeană la capitolul producţiei de carne de oaie.

Florin Barbu le-a promis fermierilor strânşi la eveniment că vor avea tot timpul un partener în el şi că „omul dumneavoastră din Guvern”, dar şi „un prieten pe viaţă”.

„Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile – Sâmbra Oilor.

Dumneavoastră sunteţi oameni muncitori, dumneavoastră aţi arătat că puteţi duce tradiţiile mai departe şi vă spun că încă de când păşeşti în această zonă simţi mirosul fânului cosit, al brânzei şi al cărnii de oaie preparate după vechile reţete străine. Sunt convins că le veţi duce mai departe copiilor şi nepoţilor dumneavoastră.

Toate aceste lucruri pe care dumneavoastră le faceţi a făcut ca România să fie clasată în primele două-trei ţări din Uniunea Europeană la carne de oaie şi vă mai spun un lucru, în momentul de faţă, România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie.

Vreau să ştiţi că sunt un partener pentru dumneavoastră, sunt omul dumneavoastră din Guvern şi un prieten pe viaţă”, a precizat Florin Barbu.

Florin Barbu
Florin Barbu / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Duminică, 12 mai, mii de oameni și oficialități s-au strâns pe dealul de la Huta Certeze pentru a sărbători cea de-a 66-a ediție a festivalului Sâmbra Oilor.

Acest eveniment marchează momentul măsurişului laptelui oilor, înainte ca turmele să fie duse la munte. Se stabilesc cu această ocazie cantitățile de produse lactate care vor reveni fiecărui crescător.

Cei prezenţi s-au bucurat şi de un spectacol bogat de cântece și dansuri populare din zona Oașului.

Tradiţiile oşenilor nu se vor pierde

Ioan Tibil, prefectul judeţului Satu Mare, a transmis şi el că oşenii păstrează tradiţiile, în orice colţ al lumii s-ar afla.

Tradiţia, cântecul, portul oşenesc şi credinţa strămoşească, toate sunt respectate şi transmise în continuare din generaţie în generaţie, afirmă prefectul.

„Oşenii, oriunde se duc în lumea asta, dau dovadă de demnitate, credinţă, de tot ceea ce înseamnă bun simţ şi tot ceea ce înseamnă a fi un bun român, oriunde s-ar găsi pe planeta Pământ.

Ne păstrăm tradiţia, ne păstrăm cântecul, ne păstrăm portul nostru oşenesc şi credinţa noastră strămoşească.

Dacă începem de la Vancouver din Canada şi terminăm la New York sau Londra, sau dincolo în partea cealaltă a lumii, la Tokyo, peste tot în bisericile româneşti găsim un om din partea noastră sau un oşan care, dacă nu este prim curator, sigur va pune tămâia în cădelniţă şi este făt”, a precizat demnitarul.