Florin Barbu nu crede în presupusa practică de „vopsire” a puilor
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, respinge acuzațiile privind presupusa practică de „vopsire” a puilor în fermele din România, subiect intens dezbătut zilele acestea. El a subliniat că România exportă carne de pui inclusiv în Franța.
În timpul unei vizite joi în județul Arad, unde a inspectat ferme din mai multe localități, ministrul a fost întrebat ce crede despre discuțiile privind presupusa vopsire a cărnii de pui.
„Eu nu cred acest lucru, că fermierii fac aşa ceva, în primul rând. În al doilea rând, ANSVSA, care nu este în subordinea Ministerului Agriculturii, face verificări şi bineînţeles că se va ieşi cu un raport pe acest lucru.
Nu pot să-mi dau cu părerea, eu nu cred că fermierii români vopsesc puii, să fie foarte clar”, a spus acesta.
Potrivit lui Florin Barbu, puii din magazine sunt crescuți în general cu porumb. Ministrul Agriculturii a mai precizat că România are piață de desfacere inclusiv în Franța.
De asemenea, România produce aproape 400 de milioane de pui.
„Ca să înţelegem, puii pe care îi vedem în magazinele de retail sunt cei cu 80 – 90% crescuţi cu porumb. (…)
Am deschis piaţă inclusiv cu omologul meu francez ministru, piaţa din Franţa ia pui din România. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui un grad de autosuficienţă de 160%, România produce aproape 400 de milioane de pui.
ANSVSA are atribuţii pe verificarea produselor alimentare. Sunt sigur că ANSVSA va ieși cu un raport şi va lămuri acest lucru”, a afirmat el.
Horia Constantinescu acuză că unele companii recurg la vopsirea cărnii de pui
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a avertizat miercuri dimineață că unele companii recurg la vopsirea cărnii de pui. Scopul este să o facă să pară mai atractivă.
Uneori, aplică această procedură în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi îndepărtată, spune el. Potrivit lui, aceasta reprezintă o amenințare gravă la adresa siguranței fiecărui consumator.
Mai târziu, ANPC a confirmat că au fost identificate câteva nereguli la un număr limitat de producători. ANPC a mai confirmat și că au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru a menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor.
Secretarul general al ANSVSA a reacționat la spusele lui Horia Constantinescu
Amintim că recent, secretarul general al Autorității Naționale Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a furnizat mai multe detalii referitoare la carnea de pui. Expertul a afirmat că nu a întâlnit niciodată un pui vopsit sau o tehnologie care să permită vopsirea puiului pentru a induce în eroare.
Miercuri, 27 martie, dr. Mihai Ponea a discutat despre carnea de pui. Acesta a subliniat că nu a întâlnit niciodată un pui vopsit sau o tehnologie care ar putea să înșele prin vopsirea puilor.
Secretarul general al ANSVSA a dat o replică în urma afirmațiilor făcute de Horia Constantinescu. Acesta a spus că nu a întâlnit așa ceva niciodată.
„Eu nu am întâlnit – și sunt specialist în domeniul siguranței alimentelor de 20 de ani, sunt doctor veterinar – niciodată un pui vopsit sau o tehnologie care poate înșela prin vopsirea puiului. Eu nu am întâlnit așa ceva”, a spus Mihai Ponea la Antena 3.
Mai multe puteți citi aici.