Carnea de pasăre ar trebui să fie mai scumpă cu o treime decât în 2009, spun producătorii

„Matematic, astăzi carnea de pasăre ar trebui să fie cu 27% mai scumpă decât în 2009 pentru ca producătorii să-şi consolideze marja netă care şi aşa nu era foarte mare”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău, odată cu anunțarea rezultatelor companiei pe primul trimestru din 2011.

„După eliminarea subvenţiilor anul trecut, industria de profil se confruntă în continuare cu o mare presiune din punct de vedere al costurilor aferente materiei prime”, a explicat el.
„Deşi cheltuielile cu principalele resurse (cerealele) au crescut în 2011 în medie cu 120% faţă de 2009, preţul cărnii de pasăre s-a majorat în acest an cu doar 11% faţă de anul trecut, fiind încă mai mic cu trei procente faţă de preţul mediu din 2009. În condiţiile în care materiile prime au o pondere de peste 50% în formarea preţului final, impactul negativ al scumpirii resurselor în costul kilogramului de carne este de 27%, în 2011 faţă de 2009”, a explicat Horoi. Astfel, în opinia sa, sunt necesare măsuri economice active care să determine reducerea preţului la resursele de bază, pentru o echilibrare a situaţiei producătorilor autohtoni.

Conform informațiilor furnizate de companie, preţul cărnii de pasăre a scăzut faţă de anul precedent:

Astfel:
• preţul de vânzare al cărnii de pasăre la raft (fără TVA) a scăzut în 2010 faţă de 2009 cu 13%;
• preţul de vânzare al cărnii de pasăre la raft (fără TVA) a crescut în 2011 faţă de 2010 cu 11%.

În plus, preţul de achiziţie al cerealelor a crescut în 2011 faţă de 2009, în medie, cu 120% (cu 40% faţă de anul trecut), iar preţul de achiziţie a proteicelor (soia) a crescut cu 15%. Resursele au o pondere mai mare de 50% în costul de producţie, iar impactul creşterii preţului acestora se poate vedea în tabelul de mai jos:

În ciuda acestor dificultăți, afacerile grupului de firme Agricola Bacău au crescut cu 10% în primul trimestru al acestui an, la 104,85 milioane de lei, față de 95,407 milioane de lei în primele trei luni ale anului trecut.

Compania şi-a bugetat pentru 2011 o creştere a cifrei de afaceri cu 7% la carnea de pasăre, 19% la semipreparate şi produse ready-meal, 10% la salamuri crude uscate şi preparate fierte afumate, respectiv o menţinere la categoria ouă consum.
Vânzările de carne de pui au crescut în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu anul 2010, cu 39% în volum, respectiv cu 48% în valoare.

„Creşterile semnificative pe care le înregistrăm în primul trimestru al acestui an la carnea de pasăre sunt explicabile deoarece în perioada similară a anului trecut industria noastră a trecut prin cele mai dificile momente: eliminarea subvenţiei, preţuri în scădere, stocuri în creştere”, a explicat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău. Piaţa scăzuse cu circa 18% în volum şi valoare. Iar când am conştientizat că piaţa nu acceptă majorarea firească a preţului la carnea de pui, în aprilie anul trecut am decis să implementăm un program de creştere semnificativă a cantităţilor vândute, cu scopul de a eficientiza activitatea”, a mai spus el.