Carnea de porc se scumpește! Care sunt prețurile înainte de Crăciun. Deși Guvernul a plafonat prețul unor alimente, cel mai important aliment de pe masa de Sărbători se va scumpi.
Carnea de porc se scumpește!
Românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru carnea de porc. Chiar înainte de Crăciun, prețul unui kilogram de carne va crește simțitor.
În prezent, un kg de carne de porc costă nu mai puțin de 9,50 lei. Acesta este însă prețul cu care pleacă de la fermieri. Până ajunge pe rafturile magazinelor, prețul mai crește de câteva ori.
Potrivit Antena 3, cea mai scumpă carne de porc în viu, dar și carcasă, este cea din rasa Mangalița, între 30 și 35 lei pe kilogram. La polul opus, sunt porcii din rase comune, unde crescătorii cer între 15 și 20 lei pe kilogram în viu și 25 lei carcasa.
În cazul porcilor direct sacrificat și tranșați de crescători, prețul unui kilogram depășește 25 lei.
Deocamdată, vânzările, comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, au scăzut cu 25%.
Noi reguli pentru crescătorii de porci
Micii crescători de porci din România sunt acum supuși unor noi reguli și obligații în urma intrării în vigoare a Legii nr. 122/2023 și a Normelor de biosecuritate aprobate prin Ordinul nr. 132/418/2023.
Aceste reguli, care au devenit obligatorii din 24 octombrie 2023, au fost introduse pentru a asigura siguranța și sănătatea animalelor, dar și pentru a preveni răspândirea bolilor în rândul porcinelor din gospodăriile oamenilor.
Potrivit noilor reguli, micii crescători de suine sunt obligați să respecte următoarele condiții și cerințe de biosecuritate.
- Porcinele deținute trebuie să fie identificate individual și înregistrate în Baza națională de date
- Exploatația trebuie să fie supusă controlului sanitar-veterinar regulat
- Porcinele trebuie să fie înregistrate în registrul agricol deținut de unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află exploatația
- Comercializarea porcinelor și a produselor provenite de la acestea este strict interzisă
Cerințele de biosecuritate care trebuie îndeplinite
Creșterea porcilor 2023. De asemenea, micii crescători de porci trebuie să respecte și aceste cerințe de biosecuritate:
- Porcinele trebuie să fie ținute în adăposturi împrejmuite pentru a evita contactul cu alte animale din alte exploatații sau cu animale sălbatice
- Adăposturile de porcine trebuie să permită curățarea și dezinfectarea ușoară
- Se impune asigurarea condițiilor pentru spălarea și dezinfectarea mâinilor și încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele
- Se recomandă schimbarea încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile porcine
- Utilizarea tăvițelor cu dezinfectant pentru curățarea încălțămintei este obligatorie
- Accesul vizitatorilor în spațiile porcine trebuie limitat
- Persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic le este interzis accesul în spațiile cu porcine timp de minimum 48 de ore
- Spațiile în care sunt ținute furajele și așternutul trebuie împrejmuite și protejate
- Porcinele pot fi hrănite cu nutrețuri vegetale numai după o perioadă de cel puțin 30 de zile de la recoltare
- Paiele pentru așternut pot fi utilizate numai după o perioadă de cel puțin 90 de zile de la recoltare
- Resturile menajere care conțin urme de carne sau produse din carne de porc nu pot fi administrate în hrana porcilor. Aici intră și apa rezultată de la spălarea cărnii de porc