Deşi vânătoarea este considerată un hobby, pentru unii întreprinzători, aceasta este o afacere în care se „ţintesc“ profituri importante. Consumul de carne de vânat a crescut în România, obligându-i pe procesatori să investească în noi capacităţi.
„Vânătoarea nu poate fi privită ca un business. Cheltuielile pentru menţinerea echilibrului în natură depăşesc întotdeauna veniturile. Aşadar, vânătoarea este un lux. Singurul câştig îl constituie sănătatea şi echilibrul pe care îl găsesc vânătorii în mijlocul naturii“, susţine Neculai Şelaru, preşedintele executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS.). Cifrele par să-l contrazică pe Şelaru: anul trecut, peste 1.000 de tone de carne de vânat au fost comercializate, iar piaţa mezelurilor din vânat a depăşit cinci milioane de euro. Aşadar, vânătoarea poate fi un business profitabil.
Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (RNP) este cel mai mare furnizor de carne de vânat. Regia gestionează aproape 28% din fondurile de vânătoare ale ţării şi a realizat în 2006 venituri de aproximativ 3,6 milioane de euro din activităţile de vânătoare, cu jumătate de milion de euro mai puţin decât în 2005. O parte din aceste sume s-au obţinut din vânzarea cărnii de vânat: „În 2006, în urma acţiunilor de vânătoare derulate de RNP Romsilva s-a valorificat o cantitate de 290 de tone carne de vânat, care a contribuit cu circa 13% la veniturile noastre totale“, afirmă Dan Ioan Aldea, manager-director general al Romsilva. Astfel, un mic calcul ne arată că anul trecut regia a obţinut aproape 470.000 de euro din vânzarea cărnii de vânat, la un preţ mediu de aproximativ 1,6 euro pe kilogram. Aceste date nu oferă o imagine cuprinzătoare asupra pieţei de carne neprocesată, pentru că aproape 70% din fondurile de vânătoare sunt gestionate de peste 100 de asociaţii afiliate, e drept, la AGVPS., dar independente de aceasta din punct de vedere economic. Dacă însă luăm în calcul preţul mediu de vânzare al cărnii de vânat, precum şi cantitatea controlată de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară în anii trecuţi, putem estima că piaţa autohtonă de carne de vânat neprocesată se situează undeva între 1,5 şi două milioane de euro.
De la Romsilva sau de la diversele asociaţii de vânătoare carnea ajunge fie direct la restaurante, fie la procesatori. Compania Stenyon este cel mai important producător de mezeluri din carne de vânat din România. „În timp ce în 2005 producţia a fost de 180 de tone de preparate din carne, anul trecut am înregistrat o producţie de aproximativ 300 de tone, iar estimările pentru 2007 sunt de 580 de tone“, declară Mariana Vasile, director de marketing Stenyon. Pentru a-şi asigura necesarul de carne de vânat, compania apelează şi la importuri din Slovenia, Ungaria, Polonia şi Marea Britanie, cu toate că aceasta este mai scumpă cu 30-50% decât cea autohtonă. Pe de altă parte firma Aldis se anunţă un concurent serios. „Vrem să facem preparate de vânat. Este clar că există o nişă şi un interes pe piaţă“, spune Daniel Dumitrescu, director de marketing Aldis. Creşterea consumului de carne de vânat se observă şi în vânzările hipermarketurilor. „În 2006, cantitatea de mezeluri din carne de vânat vândută a fost mai mare cu 20% faţă de 2005“, spune Andreea Mihai, director de marketing Carrefour.
Încurajată de succesul de care s-a bucurat singurul produs vânătoresc lansat până acum – salamul de mistreţ –, compania Aldis a anunţat o investiţie de 2,5 milioane de euro pentru construcţia unui abator dedicat vânatului. „Estimez piaţa mezelurilor de vânat pe undeva pe la cinci milioane de euro, dar, evident, aceasta este în creştere“, caracterizează Daniel Dumitrescu un business ce se anunţă extrem de profitabil.
Ursul, frate cu românul
România este ţara europeană cu cei mai mulţi urşi. Conform Romsilva, la noi trăiesc aproximativ 6.500 DE EXEMPLARE, aproximativ 47% din efectivele speciei din Europa. Numărul urşilor depăşeşte cu 2.300 efectivul considerat optim pentru ţara noastră (4.200 de exemplare). Interesant este că imediat după cel de-al doilea război mondial, pe teritoriul nostru trăiau doar 800 de urşi.
COTELE DE VÂNĂTOARE, adică numărul de exemplare din fiecare specie, se stabilesc anual, pentru fiecare fond de vânătoare în parte. Pentru sezonul de vânătoare 2006-2007, vânătorii au voie să împuşte 300 de urşi, 500 de lupi, 1.844 de cerbi şi 312 capre negre.
Afaceri cu vânat
ROMSILVA a înregistrat anul trecut venituri din activităţile de vânătoare de aproximativ 3,6 milioane euro. Cele 290 de tone de carne rezultate au fost vândute cu aproape 470.000 de euro.
STENYON, cel mai mare procesator de carne de vânat din România, a înregistrat în 2006 o cifră de afaceri, din toate activităţile, de aproape 11 milioane de euro şi un profit net de peste 250.000 de euro. Reprezentanţii firmei estimează pentru 2007 o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro şi un profit net de 400.000 de euro.
Compania ALDIS intenţionează să intre şi pe piaţa cărnii de vânat. În prezent, firma finalizează un abator pentru carnea de vânat a cărei investiţie se ridică la 2,5 milioane de euro.