Astfel, litrul de lapte atinge recordul în Bucureşti, ajungând la 4,5 lei, în timp ce kilogramul de telemea se vinde cu preţuri cuprinse între 14 şi 20 lei. Preţuri asemănătoare se înregistrează în judeţele Constanţa, Sălaj sau Galaţi, în timp ce în Teleorman sau Vrancea, telemeaua este cea mai ieftină şi se vinde cu 11-12 lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii.
În ciuda producţiei record de legume de anul acesta, acestea sunt în continuare foarte scumpe, în pieţele bucureştene fiind cam aceleaşi preţuri ca în urmă cu două luni. Astfel, tomatele se vând cu 1,5-3 lei/kilogram, castraveţii cu 1,5-2,5 lei/kilogram, iar varza cu 1-1,5 lei/kilogram.
Tomate mai ieftine pot fi cumpărate din judeţele Buzău, Constanţa şi Vâlcea (până la 1,5 lei/kilogram), iar castraveţi cu preţuri mai mici de 1 lei-1,5 lei în Gorj, Dâmboviţa sau Vancea.
În ceea ce priveşte kilogramul de carne, bucureştenii stau ceva mai bine, ei putând achiziţiona carnea de porc cu 9,4-10,5 lei, carnea de pasăre cu7,5-9,8 lei, iar cea de vită cu 10-11 lei.
Aceasta în timp ce în Iaşi carnea de porc ajunge la 18 lei/kilogram, iar la Brăila şi Hunedoara carnea de vită atinge 20 lei/kilogram.
Carnea este mai ieftină în Bucureşti, dar lactatele şi legumele sunt cele mai scumpe
25 septembrie 2011, 09:36
Ultima modificare în 25 septembrie 2011, 12:36
Cele mai scumpe lactate şi legume se comercializează în Bucureşti. Carnea are însă printre cele mai mici preţuri în pieţele din Capitală.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Producţie record de floarea soarelui: două milioane tone
- Grecia pe marginea falimentului, la 24 de secole de la primul default al unui oraş grecesc
- Septembrie, luna dezastrelor financiare. Cea mai neagră săptămână pentru bănci de la căderea Lehman
- Cât ne-ar fi costat să avem 3.200 km de autostradă. Nu ar fi fost imposibil!
- Tăbăcaru: Criza economică este creată artificial!
- O Europă cu două viteze este de preferat unei Europe imobile
- Canon prezintă cele mai avansate soluţii de imprimare la expoziţia Print&Sign
- Află care este originea Căluţului Cabrat din logo-ul mărcii italiene Ferrari
- Cardurile de debit Raiffeisen Bank nu vor funcţiona în noaptea de sâmbătă spre duminică
- Europa va grăbi recapitalizarea a 16 bănci