Informație despre carnea tocată din magazine! Vă pregătiți să faceți friptura, hamburgerii sau chiftele pentru o masă delicioasă. Dar, când ați scos din frigider recipientul cu carne de vită, acoperit cu plastic, care stă acolo de câteva zile, constatați că în vas nu se află ce doreați. Carnea tocată a căpătat o nuanță neatrăgătoare de gri.
Când carnea nu are expunere la oxigen, se schimbă într-o nuanță de gri-maro
Potrivit USDA, carnea de vită foarte proaspătă are, de fapt, o culoare purpurie. Roșu aprins, culoarea pe care o asociem cu carnea de vită, nu este întotdeauna un indicator al prospețimii. Când suprafața cărnii intră în contact cu oxigenul, aceasta devine roșie. Când carnea nu are expunere la oxigen, se schimbă într-o nuanță de gri-maro. Asta nu înseamnă că s-a stricat, potrivit Southernliving.
Dacă măcelăria de la care cumpărați produse din carne vinde carne de vită la comandă, este posibil să observați că atunci când scoate un calup mai mare, carnea de vită tocată de pe fundul recipientului (neexpusă la oxigen) are acea nuanță de gri.
Acest aspect inestetic este motivul pentru care majoritatea magazinelor alimentare ambalează carnea tocată în folie de plastic permeabilă la oxigen, astfel încât oxigenul să poată intra în contact cu carnea și să se păstreze culoarea roșie.
Cum să-ți dai seama dacă carnea de vită tocată mai este bună
Verificați culoarea
Cel mai important lucru de remarcat este locul în care carnea a devenit gri. Dacă este puțin gri pe interior, probabil că este în regulă. Dacă este gri și pe interior și pe exterior, cel mai probabil s-a stricat. Mirosul vă va confirma asta. De asemenea, dacă carnea de vită tocată are zone care sunt colorate în alb sau albastru, poate fi un semn al mucegaiului și ar trebui aruncată.
Verificați mirosul
Carnea de vită care nu mai este proaspătă va avea un miros neplăcut după ce deschideți ambalajul. Mirosul este întotdeauna un indicator că ceva nu e în regulă, deoarece carnea de vită proaspătă nu ar trebui să aibă miros.
Dacă utilizați carne de vită tocată congelată, s-ar putea, inițial, să se simtă un miros după ce ați scos-o din ambalaj, dar dacă mirosul este insuportabil, aruncați-o!
Verificați textura
Carnea de vită proaspăt tocată trebuie să fie fermă, dar flexibilă atunci când este stoarsă. Dacă pare să-și fi schimbat textura (este lipicioasă), atunci bacteriile s-au instalat. Riscați ca Salmonella și E. coli să se dezvolte pe carnea de vită depozitată necorespunzător sau expirată. Bacteria E. coli ar putea să provoace infecții ale tractului urinar.
Verificați data de expirare
Datele de expirare sunt instrucțiuni suplimentare pentru a ști dacă carnea de vită tocată mai este bună. Data de expirare îi spune comerciantului cât timp poate fi afișat un produs pentru vânzare. Carnea de vită tocată poate fi refrigerată și consumată în siguranță până la două zile după această dată.
Nu ar trebui să mâncați carne de vită tocată după data de expirare, decât dacă a fost congelată, caz în care poate dura până la 4 luni.
Evitați contaminarea încrucișată
Potrivit USDA, pentru a evita contaminarea încrucișată, „spălați-vă mâinile cu săpun și apă caldă timp de cel puțin 20 de secunde înainte și după manipularea cărnii de vită”. De asemenea, contaminarea încrucișată poate infecta diferite alimente prin răspândirea pe suprafețe, așa că nu reutilizați niciun material de ambalare.
Folosiți săpun și apă fierbinte pentru a spăla ustensilele și suprafețele care au intrat în contact cu carnea crudă. Contaminarea încrucișată poate apărea atunci când se folosește același platou pentru carnea gătită, ca și carnea nefiartă. De exemplu, nu așezați burgerii gătiți pe aceeași farfurie pe care ați folosit-o pentru a depozita chiftelele crude, înainte de a le pune pe grătar.