Caroli Foods Group a anunţat lansarea Cârnaților Maestro, primul produs cu 100% ingrediente naturale.
Cârnații Maestro de la Caroli sunt pregătiți cu ingrediente 100% naturale, fără E-uri, în membrană naturală (cârnați subțiri în membrană naturală de oaie, iar cârnați groși în membrană naturală de porc).
Preparați după o rețetă tradițională, în a cărei elaborare au fost implicați și numeroși producători artizanali din diferite regiuni ale țării: Moldova, Ardeal, Banat și Oltenia, Cârnații Maestro de la Caroli sunt disponibili în două variante: subțiri și groși, fiecare sortiment conținând 100% ingrediente naturale: carne de porc, condimente naturale și țelină.
Indiferent de sortimentul de cârnați la care ne referim, subțiri – oltenești, groși, mai scurți și răsuciți – moldovenești, sau groși dar nerăsuciți, păstrați lungi la uscare – din zona Brașovului, în orice regiune a țării am fi, rețeta cârnaților românești are un numitor comun: cârnații la români se pregătesc doar din carne, slănină și condimente: sare, piper, usturoi și alte condimente în funcție de regiune, dar toate ingredientele sunt 100% naturale.