Retailerul francez Carrefour isi consolideaza prezenta pe segmentul de discount prin achizitia retelei Plus din Spania, apartinand grupului german Tengelmann, dupa cum relateaza presa internationala. Carrefour preia astfel, pentru suma de 200 de milioane de euro, 250 de magazine de tip discount, care au realizat vanzari  in ultimul an de 437 de milioane de euro. Tranzactia urmeaza a fi aprobata de autoritati, iar francezi vor continua inaugurarea celor 58 de proiecte Plus aflate pe lista de dezvoltare inainte de achizitie.

 

Carrefour se afla astfel la a doua preluare de discounter. Anul trecut, retailerul francez a achizitionat lantul de magazine tip discount Atacadao din Brazilia pentru 825 de milioane de euro. In Spania, Carrefour este prezent pe segmentul de discount prin propria sa retea, Dia.

 

Oficialii francezi au declarat presei internationale ca urmaresc optimizarea portofoliului de magazine in Pensinsula Iberica si ca achizitia lantului german le va permite consolidarea primei pozitii pe segmentul hard discount in Spania.

 

La finalul lui 2006, Dia detinea in peninsula 2806 magazine, care au generat o cifra de afaceri de 3,5 miliarde de euro.

 

Momentan, in Romania, Carrefour nu este prezent pe segmentul de discount, iar grupul Tengelmann detine 40 de magazine Plus.

 

Sursa: Capital