Este o acțiune de amploare care a devenit deja o tradiție. Continuăm această frumoasă acțiune pentru că dorim să fim alături de micuţi și să le urăm succes în primul an școlar din viață! Îi vom aștepta, de asemenea, și în magazinele noastre unde îi vom surprinde cu produse și evenimente speciale pentru ei. Operaţiunea Ghiozdanul face parte din strategia Carrefour de a se implica în societate, în diferite momente cheie din viața oamenilor, prin a oferi acestor copii şansa la o viaţă  mai bună, cu o educație accesibilă și continuă. Campania „Operațiunea Ghiozdanul ne permite astfel, încă o dată, să demonstrăm că suntem un partener de durată în sprijinirea comunităților locale în cadrul cărora activăm”, a făcut precizări Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

 

Ajunsă la a 11-a ediţie, Operațiunea Ghiozdanul este derulată cu acordul și sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al Inspectoratelor Școlare Județene.