Carrefour continuă extinderea pe segmentul de supermarketuri. Cu o cifră de afaceri la nivel local de aproximativ 1,1 mld. euro în 2010, din care 100–120 mil. euro pe segmentul supermarketurilor, retailerul francez deschide, mâine (14 decembrie), cel de-al treilea supermarket din Timişoara. Retailerul a ajuns, astfel, la 43 de supermarketuri Carrefour Market în ţară.
Noul magazin Carrefour Market, situat pe bulevardul Dâmbovița, nr.49A, lângă Piaţa Piata Flavia, are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 560 de metri pătraţi. “Modelul comercial se axează pe o gamă de aproximativ 5.500 de produse, iar oferta include peste 1.000 de articole marcă proprie Carrefour, care la o calitate similară costă cu minimum 20% mai puţin, în raport cu mărcile naţionale”, spune Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour, care ține să precizeze că și pe segmentul supermarketurilor, ca și în cazul hipermarketurilor, “vom fi cei mai ieftini“.
În prezent, grupul Carrefour operează, în România, 43 de supermarketuri, plus 25 de hipermarketuri și trei magazine de proximitate.
Lanțul de retail Carrefour România a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului vânzări de 288 milioane de euro, în creștere cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, incluzând și vânzările din magazinele nou-deschise. Luând în calcul doar vânzările din magazinele comparabile (adică deschise în trimestrul doi și în 2010), creșterea este de 1,4%, arată ultimul raport financiar publicat de grupul francez, care face referire şi la cifrele din România.
Fără variațiile cursului valutar, vânzările companiei au crescut cu 7,3% în perioada menționată, și cu 0,3% potrivit evaluării de tip „like for like“, care exclude influența apariției unor noi magazine asupra vânzărilor. Anul acesta, grupul a inaugurat patru supermarketuri și anunță deschiderea a două hipermarketuri în Bucureşti şi Botoşani. În prima jumătate a anului, vânzările Carrefour România au crescut cu 3,9%, până la 555 milioane de euro. Creșterea vine după nouă trimestre consecutive de scădere a vânzărilor, iar cifrele includ și majorarea cu 5% a TVA-ului din iulie 2010.
Piața românească de retail FMCG (produse de larg consum) a fost estimată la 16 miliarde de euro, în 2010. În perioada 2005-2010, spun cercetările Constrast Management-Consulting, marii retaileri au deschis, în medie, 117 magazine/an; la sfârșitul lui 2010 erau, în total, 729 de unități.