Hipermarketul online www.Carrefour-Online.ro intră în cea mai mare rețea de marketing afiliat din România utilizând platforma 2Parale, parteneriat intermediat de agenția media Zenith România.
Începând cu data lansării, cei peste 35.000 de afiliați din rețeaua 2Parale vor avea acces, prin noul program de afiliere, la câștiguri avantajoase, având posibilitatea de a promova peste 22.000 de produse existente în acest moment pe Carrefour-Online.ro.
Afiliații pot câștiga un comision de 3% pentru fiecare comandă validă a produselor de pe Carrefour-Online.ro, cu o perioadă de aprobare a comisioanelor de maxim 1 lună de zile.
”Prin prezența noastră pe platforma de marketing afiliat 2Parale, produsele și serviciile Carrefour-Online.ro ajung și mai aproape de clienții noștri. Pe de altă parte, prin acest nou program, oferim afiliaților mai multe posibilități de dezvoltare“, a declarat Radu Butufei, Director E-Commerce al Carrefour România.
Campania de afiliere Carrefour-Online.ro se alătură celor peste 350 de programe active din 2Parale, care însumează jucători din peste 35 de categorii de piață, de la IT&C, Cărți și Fashion la Turism, Finanțe și Asigurări.
”Prin intermediul celor peste 35.000 de afiliați din 2Parale, marketingul afiliat va permite Carrefour-Online.ro să ajungă mai aproape de clienții finali care preferă avantajele comerțului online. Colaborarea noastră reprezintă o nouă confirmare a orientării marilor branduri din retail și industriile tradiționale de top către online și zona de performance marketing, în particular. Este o tendință care se accentuează de la lună la lună ", a precizat Dorin Boerescu, CEO 2Parale.