Compania de retail Carrefour a lansat, începând cu 1 septembrie, un nou serviciu: reîncărcare electronică pentru telefoanele mobile, începând cu 1 septembrie 2009.
Noul serviciu este valabil în toate hipermarketurile Carrefour, la toate casele de marcat. Serviciu se înscrie în demersul Carrefour de a oferi clienţilor „totul sub acelaşi acoperiş” cu scopul de a acorda un avantaj în plus, celor care aleg să cumpere din hipermarketurile sale.
Serviciul este valabil pentru furnizorii de telefonie Orange, Vodafone, Cosmote şi Zapp. Valorile minime de reîncărcare electronică sunt de 4 euro pentru Orange, Vodafone, Zapp şi de 3 euro pentru Cosmote. Valorile maxime disponibile sunt de 20 euro pentru Orange, Vodafone şi de 15 euro pentru Cosmote şi Zapp.
„Implementarea sistemului a fost posibilă prin soluţia de reîncărcare electronică Epay. Aceasta a fost implementată în toate hipermarketurile Carrefour şi permite vânzarea codurilor de reîncărcare preplătite ale tuturor operatorilor de telefonie mobilă din România direct la casa de marcat. Vânzarea codurilor de reîncărcare se face prin scanarea unui cod de bare, similar cu vânzarea oricărui alt produs, tipărirea tichetului ce conţine codul de reîncărcare efectuându-se după închiderea bonului fiscal, pe imprimanta casei de marcat”, se arată în comunicatul Carrefour.
În România, Carrefour operează 22 de hipermarketuri şi 24 de supermarketuri.
Materialele aparute in aceasta sectiune reprezinta comunicate de presa remise redactiei Capital