Evenimentul a oferit clienților oportunitatea de a interacționa direct cu producătorii locali de fructe, legume și pește, descoperind detalii despre practicile agricole riguroase urmate de aceștia. Au fost prezenți 16 producători locali, reprezentând 7 cooperative incluse în programele Grădina Noastră, Creștem România Bio și Filiera Calității.

Printre cooperativele participante s-au numărat Cooperativa Agricolă Văraști, care produce ardei, conopidă, vinete, gulii, dovlecei și roșii; Cooperativa Agricolă Brezoaele, specializată în varză albă și roșie; Cooperativa Agricolă Voinești, cunoscută pentru mere și pere; și Cooperativa Agricolă Însurăței, cu produse precum dovleci, ceapă și pepene de murat. În plus, programul Creștem România Bio a adus la eveniment dovlecei și ardei iuți, iar Filiera Calității a prezentat păstrăv de la Păstrăvia Zăganu.

Sprijin pentru fermierii locali

În cadrul evenimentul a fost prezent Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh al Carrefour România. Acesta mi-a povestit în ce constă activitatea sa zilnică, precizând că fiecare zi de muncă este diferită. „În primul rând, nu există o zi obișnuită. Întotdeauna, în categoria de produse ultra-fresh, apar provocări, schimbări, situații care necesită o rezolvare rapidă. Dacă nu le rezolvi atunci, magazinele nu sunt aprovizionate, riști să treacă termenul de valabilitate. În același timp, ai provocarea ca și job, ai activități care vizează un timp foarte scurt, dar poți avea și obiective pe termen lung. Există o categorie în care trebuie să ai un echilibru. Atunci, din acest punct de vedere, alocarea de timp și focus este întotdeauna o provocare.”

În ceea ce privește relația cu fermierii locali, Radu Gherman a reafirmat angajamentul de a sprijini producătorii locali. „În primul rând, Carrefour este, cel mai probabil, rețeaua cu cei mai mulți producători români, respectiv peste 1.450, în creștere cu 150 față de anul trecut. Tot ceea ce înseamnă colaborare cu producători locali este esența strategiei pe care o avem în categoria de proaspete și ultra-proaspete. Căutam gustul autentic. Încercăm să aducem pe rafturi gusturile cu care noi am fost obișnuiți, produse de calitate și la prețuri accesibile. Din această perspectivă, tot ceea ce facem și modul în care colaborăm cu fermierii, încercăm să avem aceste elemente cheie în colaborarea cu ei. Este important pentru un fermier să știe că are un sprijin asigurat, iar el trebuie să se concentreze să producă și să face niște produse cât mai bune, cât mai proaspete și să fie livrate cât mai repede.”

Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh al Carrefour România, Sursa foto: Arhiva personală

1.450 de producători români în colaborare cu Carrefour

Radu Gherman a subliniat faptul că produsele românești au întotdeauna prioritate în fața celor din import. „Așa cum am spus, pentru noi achiziția produselor fresh este esențială. Întotdeauna, un produs local și proaspăt are anumite beneficii față de un produs care vine de la mii de kilometri. Noi avem această opțiune foarte clară, optăm pentru a alege un produs românesc, chiar de la debutul de sezon. În momentul în care necesarul nostru de marfă este acoperit de produsul românesc, la începutul sezonului optăm a opri complet importul. Sunt anumite momente din an în care, chiar dacă produsul reprezintă o anumită abundență, noi alegem să vindem produsul românesc. Un exemplu aici este mărul. Astăzi, pe rafturile magazinelor noastre găsiți exclusiv măr românesc. Nu sunt multe exemple de magazine în România unde exclusiv toate sortimentele să fie 100% românești.”

Produse Carrefour, Sursa foto: Arhiva personală

De asemenea, Radu Gherman mi-a specificat și numărul cooperativelor cu care magazinul colaborează în prezent, dar și numărul familiilor implicate. Vorbim despre 1.450 de producători români, fermierii sunt peste 1.000. Astăzi, România colaborează cu 38 de cooperative. Dintre acestea, 10 sunt create la inițiativa Carrefour România și sunt cooperative exclusive Carrefour. Vorbim despre 340 de fermieri în aceste 10 cooperative, fiind vorba atât despre legume, cât și despre fructe. Ca și cantitate, vorbim de peste 56 de milioane de unități pe care noi le-am cumpărat de la aceste 10 cooperative exclusiv în perioada 2023-2024.”

Broccoli românesc, disponibil exclusiv la Carrefour

În ceea ce privește planurile de viitor, Radu Gherman este optimist: „În primul rând, avem un obiectiv strategic, de a crește ponderea atât în achiziții, cât și în vânzarea produsului românesc. Este un obiectiv strategic pe care îl urmărim de câțiva ani. Cum reușești să crești? Cheia este o planificare foarte bună și investițiile pe care o parte dintre partenerii noștri aleg să le facă, bazându-se pe nevoia noastră.”

În ceea ce privește cifra de afaceri pentru cooperative în anul 2024, Radu Gherman a precizat: „Estimarea și creșterea cifrei de afaceri pentru anul acesta este de double digit. Este de 12% creșterea.

Radu Gherman a povestit și despre produsele românești care se găsesc exclusiv pe rafturile Carrefour. „Aș vrea să menționez câteva produse românești pe care le avem pe raft și nu sunt disponibile în toate magazinele din România. Aș menționa broccoli. Noi, în momentul de față, vindem exclusiv broccoli românesc. Și probabil că o vom face încă o lună, două, atâta timp cât de ajută și vremea. Un alt produs este fasolea păstăi, avem dovleceii bio și sortimantația exclusivă de măr românesc, foarte largă.”