EDITORI Sumele plătite pentru drepturile de traducere a autorilor străini s-au majorat considerabil începând cu 2003, an din care piaţa românească de carte a început să înregistreze o creştere uşoară, dar constantă, atât a numărului de titluri, cât şi a tirajului mediu. Criteriile în funcţie de care se cesionează drepturile de autor sunt multiple: de la avans şi punctualitate de plată la tiraj, de la calitate grafică la promovare şi plan de marketing.
3 milioane de euro
La atât este aproximată suma plătită de editurile româneşti pentru drepturi de traducere, în anul 2006
Ca tendinţe, nu se poate vorbi generic despre preferinţe ale caselor de edituri pentru un anumit gen de autori străini, la modă în Occident, ci, mai degrabă, de câţiva editori curajoşi, care îşi asumă şi îşi impun gustul literar, gândesc şi construiesc, cu o desăvârşită intuiţie, colecţii de amploare, mizând pe „crema“ literaturii universale sau/şi pe autori de ultimă oră, unii necunoscuţi pe piaţa românească. Uneori, munca „celor care ne aduc cartea“ are şi o latură „detectivistă“, în încercarea de a-i identifica pe deţinătorii drepturilor de autor şi, ulterior, de a-i convinge pe aceştia de potenţialul pieţei editoriale locale. Pentru adevăraţii profesionişti însă, toate aceste demersuri reprezintă o rutină.
„Negocierile decurg în funcţie de abilităţile fiecăruia, de puterea de convingere, de încredere şi, mai ales, de relaţii care se clădesc în timp“, afirmă Livia Szasz, director editorial al Editurii Curtea Veche şi coordonator al colecţiei „Byblos“.
În opinia sa, editorii şi agenţii străini care încheie contracte cu România ajung, în general, să cunoască piaţa destul de bine. Prin urmare, termenii contractuali sunt corecţi: nimeni nu face cadouri, dar nici nu cere luna de pe cer. Totuşi, în cazul autorilor mai puţin cunoscuţi, este nevoie de un efort financiar mai susţinut şi, mai ales, de un oarecare curaj editorial.
„Am încercat, de fiecare dată când a fost posibil, să suplinesc efortul financiar al editurii prin atragerea de fonduri oferite de diverse instituţii şi organizaţii care susţin publicarea de traduceri valoroase. Faptul că, pe lângă subvenţiile obţinute, am candidat de trei ori – şi cu succes! – la competiţiile pentru fonduri europene în cadrul programului Cultura 2000, al UE, a fost nu numai un câştig, ci şi un sprijin pentru bugetul colecţiei, precum şi o confirmare a valorii portofoliului şi selecţiei de titluri“, accentuează Livia Szasz.
Cum decurg negocierile pentru drepturi de autor
Editorii locali au liste interminabile ce conţin nu numai case de edituri prestigioase din întreaga lume, ci şi numeroase agenţii literare. De altfel, numele mari de autori sunt arondate, cu precădere, agenţiilor literare, şi mai puţin editurilor. Un număr important de contracte se derulează prin agenţii locale, cum ar fi cea condusă de Simona Kessler – „Simona Kessler International Copyright Agency“ – sau Agenţia Sun, condusă de Livia Stoia.
În plus, sunt câteva târguri internaţionale de carte pe care niciun editor care se respectă nu are voie să le rateze. În astfel de ocazii au loc discuţii decisive pentru selecţia de titluri ce alcătuiesc portofoliul editorial.
După cum se ştie, la încheierea unui contract se plăteşte un avans, la care se adaugă apoi, în timp, sumele cuvenite pentru roialităţi (drepturi de autor), calculate pe baza preţului de vânzare al cărţii şi a numărului de exemplare vândute. Un contract acceptabil este cel în care avansul acoperă primul tiraj preconizat.
„Toate contractele sunt rezultatele unor negocieri“, punctează Lucian-Florin Pricop, director editorial la Editura Paralela 45, coordonatorul colecţiei „Ficţiune Fără Frontiere“ (FFF). Parte din ele, din ce în ce mai multe în ultima vreme, se desfăşoară în maniera unor licitaţii cu mai mulţi ofertanţi, în care câştigător este cel care oferă suma cea mai mare. Desigur, există şi etape de calificare în licitaţie, care înseamnă prezentarea performanţelor anterioare ale editurii, proiecte precedente asemănătoare care să fi avut succes etc.“
Coordonatorul „FFF“ remarcă faptul că pretenţiile financiare ale agenţilor literari străini au crescut, lucru care coincide cu creşterea economică pe care a cunoscut-o piaţa de carte din România. Astfel că, acum, nu mai există copyrighturi ce pot fi achiziţionate cu sume de sub 500 de euro, cum se întâmpla în urmă cu trei – patru ani.
Referitor la aceste aspecte, Denisa Comănescu, director editorial Literatură al Editurii Humanitas, face următorul comentariu: „În ultimii ani, cu cât se apropia intrarea României în Uniunea Europeană, cu atât creştea nivelul avansului: în 2005, acesta era în jur de 60% din valoarea copyrightului pe primul tiraj, iar în 2007 a ajuns, în cazul bestsellerurilor, la 80% şi 90%. Şi dacă în 2005 agenţii literari şi casele de edituri internaţionale acordau cu uşurinţă opţiuni exclusive pe luni întregi unei edituri româneşti pentru titlurile solicitate şi organizau puţine licitaţii, în 2007, aceiaşi parteneri forţează permanent intrarea în licitaţie a mai multor ofertanţi pentru un titlu, avansul ajungând să însemne plata integrală a copyrightului pe un prim tiraj maximal, cu un preţ per exemplar maximal.“
Criteriile de selecţiea titlurilor
„Raftul Denisei“, singura colecţie personalizată din România, a reuşit să impună pe piaţă o serie de scriitori traduşi în premieră în limba română, mulţi dintre ei foarte tineri. Prezenţa prenumelui coordonatoarei în titulatura colecţiei a pornit de la două idei de bază. Prima a ţinut de o vizibilitate accentuată, asigurată de tipărirea lui pe prima sau a patra copertă a titlurilor alese. În al doilea rând, ca strategie de marketing, s-a considerat că o astfel de titulatură sparge tipicul, în general, pompos sau banal al denumirii colecţiilor şi că incită curiozitatea publicului tânăr. Comentariile de pe blogurile consumatorilor de literatură au confirmat ulterior aceste premise.
Există trei criterii, egale ca importanţă, în funcţie de care coordonatoarea colecţiei alege anumite titluri şi anumiţi autori: excelenţa literară, plăcerea lecturii şi vandabilitatea pe piaţa românească. Nu începe nici un proces de negociere fără a avea clar conturat cum se poate promova titlul respectiv. Importantă este şi publicitatea, care nu este aceeaşi la toate titlurile şi al cărei cost trebuie să fie inclus în preţul cărţii. Promovarea oferă nenumărate posibilităţi. Se ştie că ecranizarea, dacă nu este un eşec, potenţează vânzările romanului după care a fost realizată. Lansarea cărţii odată cu filmul, inteligent marketată, aduce vânzări spectaculoase. Acesta a fost cazul bestsellerului absolut al colecţiei, „Memoriile unei gheişe“, de Arthur Golden.
Pentru ca un autor străin să fie inclus în programul editorial al colecţiei „Biblioteca Polirom“, de la Editura Polirom, se iau în calcul mai multe grile: valoarea scriitorului, promovabilitatea lui, stabilirea unui target aproximativ pentru romanul respectiv, intuirea unui tiraj optim pentru acea carte, succesul înregistrat pe piaţa de origine, în câte limbi a fost deja tradus romanul, dacă acesta a fost sau urmează să fie ecranizat etc.
Bogdan-Alexandru Stănescu, cel care coordonează colecţia „Biblioteca Polirom“, dar şi „Chic“ şi „Thriller“, afirmă că există şi excepţii: „Deoarece «Biblioteca Polirom» are cea mai vastă şi puternică ofertă de literatură universală – peste 500 de titluri şi aproximativ 70-80% din marii autori ai lumii -, ne permitem uneori să ne facem câte un moft, publicând autori care bifează numai un criteriu: valoarea. Asta pentru plăcerea de a-i citi sau pentru cei vreo 500 de intelectuali care atât aşteaptă!“
Referitor la eforturile financiare de a aduce în ţară cele mai de succes nume şi titluri, Bogdan-Alexandru Stănescu ţine să sublinieze faptul că, deşi unii cedează drepturile de traducere în urma unor negocieri „sălbatice“, nu putem discuta totuşi despre aceleaşi avansuri precum cele din Occident, deoarece tirajele noastre nu se apropie nicidecum de nivelul celor de afară. Avem o piaţă a traducerilor extrem de bine dezvoltată, concurenţială, cu editori ce se orientează prioritar către literatura universală. Numărul cititorilor, însă, nu este mare, astfel că un segment destul de limitat de public este adjudecat de mai multe edituri.
Colecţia "RAFTUL DENISEI", de la Editura Humanitas, a fost înfiinţată în luna mai 2006, sub coordonarea DENISEI COMĂNESCU (foto). La mai puţin de un an şi jumătate de la apariţie, „Raftul Denisei“, singura colecţie personalizată din România, numără deja 65 de titluri publicate, într-un tiraj total de 250.000 de exemplare. Bestsellerul colecţiei este „Memoriile unei gheişe“, de Arthur Golden (71.000 de exemplare vândute, la un an şi trei luni de la apariţie).
Colecţia "BIBLIOTECA POLIROM", a Editurii Polirom, datează din anul 1998. Are cea mai vastă ofertă de literatură universală: 508 titluri publicate, în peste 2,5 milioane de volume. În prezent, coordonatorul colecţiei este BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (foto), 28 de ani, cel mai tânăr editor din România. Bestseller: „De veghe în lanul de secară“, de J.D. Salinger, aproximativ 100.000 de exemplare vândute.
Colecţia „BYBLOS“, de la Editura Curtea Veche, există pe piaţa de carte din anul 2004 şi numără, până în prezent, 25 de titluri. În cadrul colecţiei sunt promovaţi, în mare parte, scriitori necunoscuţi pe piaţa românească. Cele mai bine vândute volume îi aparţin lui Orhan Pamuk: „Mă numesc Roşu“ – 20.000 de exemplare, în 12 luni – şi „Viaţa cea nouă“. Coordonatorul colecţiei este
LIVIA SZASZ(foto).
În anul 2003, la Editura Paralela 45 a fost înfiinţată „FICŢIUNE FĂRĂ FRONTIERE“ – „o colecţie cu multe faţete“, după cum spune coordonatorul actual al acesteia, LUCIAN-FLORIN PRICOP (foto). Colecţia numără 68 de titluri, într-un tiraj cumulat de 251.000 de exemplare. „E greu să fii zeu“, de Arkadi şi Boris Strugaţki, este lider în vânzări: peste 20.000 de exemplare. Fraţii Strugaţki sunt autori de SF deveniţi mit pentru acest gen de literatură.
Opinia agentului literar
Sunt editorii români buni plătitori?
simona kessler, preşedinte „Simona Kessler International Copyright Agency Ltd
“Dacă mi s-ar fi pus întrebarea de mai sus între anii 1995 – 2003, aş fi răspuns răspicat: NU! În ultimii trei – patru ani, însă, „disciplina de plată“ – Zahlungsdisziplin, cum o numesc nemţii – a crescut, aş putea spune, odată cu piaţa de carte, iar „rău-platnicii“, care se pot număra pe degetele unei mâini, sunt cei care riscă să piardă un titlu sau altul din cauza datoriilor neplătite la timp.
Concurenţa i-a făcut şi pe editorii români buni plătitori, pentru că este firesc ca titularii de drepturi de autor sau agenţii lor să nu vândă un bestseller sau o carte bună unei edituri care întârzie cu plăţile.
Editurile au obligaţia de a prezenta, pe proprie răspundere, un raport de publicare şi rapoarte de vânzare, bianual. Dacă sunt motive de îndoială, avem dreptul, conform contractului, în calitate de reprezentant al titularului, să verificăm în contabilitatea editurii înregistrările aferente titlului respectiv. Sunt convinsă că sunt câţiva editori care-şi râd în barbă citind aceste rânduri, dar recomandabil este să nu se subestimeze nici intuiţia mea feminină şi nici experienţa pe care am acumulat-o în peste 20 de ani, de când lucrez în industria cărţii.
În ceea ce priveşte mărimea pieţei, în lipsa unei statistici oficiale, estimarea mea porneşte de la 20 – 25 de edituri româneşti care achiziţionează în mod constant drepturi de traducere, totalizând cam 3.000 de traduceri noi pe an, cu un avans mediu pe titlu între 800 şi 1.000 de euro. Aproximez un volum al pieţei de carte de 40 de milioane de euro, în anul 2006. Astfel, sumele plătite pentru drepturi de traducere pot fi estimate la 2,5 – 3 milioane de euro.
În comparaţie cu Europa Centrală, în România sumele vehiculate la negocieri sunt modice. De exemplu, volumul pieţei de carte din Ungaria este estimat la 350 de milioane de euro. Dacă facem un calcul simplu – 7% din tiraj înmulţit cu preţul de vânzare -, rezultă o sumă de zece ori mai mare pe care o plătesc editorii maghiari, spre deosebire de cei români.
Iar comparaţia cu Europa de Vest şi SUA este mai bine să nici n-o facem, deoarece un avans poate ajunge la şase zerouri – vezi cele două milioane de dolari plătite pentru „Colecţionarul de istorie“, de Elizabeth Kostova -, iar roialităţile încasate pentru o serie de cărţi pot depăşi averea reginei Angliei, peste 280 de milioane de lire sterline – este vorba, fireşte, de Harry Potter.
Lăsând la o parte câteva excepţii, avansurile plătite în România nici nu pot fi spectaculoase, pentru că editorii noştri nu au încă instrumente de a estima vânzările şi nu pot risca să „avanseze“ sume mari. Asta şi pentru că distribuţia reacţionează lent la eforturile promoţionale ale editorilor şi plăteşte şi mai lent.
La sigur se poate merge doar cu câţiva autori, gen Paulo Coelho, J.K. Rowling sau Dan Brown, dar, uneori, „se mai întâmplă“ şi succese neaşteptate, exemplul cel mai bun pentru anul 2006 fiind cartea lui Arthur Golden, „Memoriile unei gheişe“.
«În comparaţie cu Europa Centrală, în România, sumele vehiculate la negocieri sunt modice, iar comparaţia cu Europa de Vest şi SUA este mai bine să nici n-o facem.»
