Cartea lui Klaus Iohannis, redusă cu 50%

Volumul autobiografic „Pas cu pas”, prima carte publicată de Klaus Iohannis, se află la reducere la magazinul online elefant.ro

Volumul „Pas cu pas” este disponibil la preţul de 5,17 lei, faţă de 10,99 lei. Este vorba însă de versiunea digitală în format ePub sau PDF.  Cartea digitală poate fi citită pe PC sau pe dispozitive iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor. Publicată la editura Curtea Veche şi având un preţ de 15 lei, cartea s-a epuizat rapid, iar acum este în curs de retipărire.

“Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani”, declară Klaus Iohannis.