Un complex imobiliar urmează să se ridice pe un teren de 5,7 hectare, situat la intersecția străzii Spătaru Preda cu Șoseaua Viilor. Potrivit unui proiect de hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, regulile de urbanism din zonă urmează să fie modificate, astfel încât să permită edificarea de blocuri de locuințe cu până la 10 etaje și 35 de metri înălțime.
Conform Planului de Urbanism General (PUG), zona este una industrială, iar înălțimea maximă a construcțiilor ce pot fi ridicate acolo este de 20 de metri. În același timp, dacă prin PUG este permis un procent de ocupare a terenului de 80, noile reglementări vor permite ca maxim 34% din teren să fie ocupat de imobile.
Proprietarul terenului pe care ar urma să se ridice noul cartier este firma Gea Prasa International Construct. Firma a fost dezvoltatorul complexului rezidențial Laguna Residence, pe malul Lacului Tei din Capitală.
Mai mulți clienți, nemulțumiți că nu au primit apartamentele achiziționate la termenele prevăzute în contract, au dat în judecată compania în 2009, obținând, în 2010, executarea silită a dezvoltatorului, procedură care a fost evitată în ultimul moment. În vara lui 2010, compania a anunțat că a reluat lucrările la Laguna Residence.