În urmă cu mai puțin de o lună, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a arătat îngrijorat în special de rezistența la cutremur a clădirilor relativ noi, construite după 1990: „Mi-e teamă (…) de cum se vor comporta construcţiile de după ’90 la primul mare cutremur pe care îl vom avea în Bucureşti. Şi aici avem o mare problemă.”
Așadar, cei care își doresc să achiziționeze imobile noi în perioada următoare ar fi bine să acorde o atenție deosebită specificațiilor tehnice ale construcțiilor vizate pentru a se asigura că dezvoltatorul a acordat importanța cuvenită aspectelor ce țin de rezistența la cutremur.
De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate, dezvoltatorul IMPACT Developer & Contractor și-a făcut un renume din importanța pe care o acordă rezistenței la seism a clădirilor din ansamblurile rezidențiale pe care le dezvoltă, publicând în mod transparent pe site-urile proiectelor specificațiile tehnice ale acestora.
Spre exemplu, toate imobilele din ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa sunt construite acordând o importanță deosebită radierului, baza pe care este așezat blocul de locuințe. Grosimea radierului este de minimum 120 cm, iar acest lucru este stabilit de analize detaliate ale experților geotehniști și structuriști, ce iau în considerare natura pământului și gradul de compactare a acestuia, precum și specificul seismic al zonei.
Armarea elementelor verticale se face pe câte 2 etaje simultan, iar pereții de zidărie sunt prevăzuți cu stâlpi de beton la o distanță de maximum 4 metri lungime. Clasa de beton utilizată este o clasă superioară – C30/37 sau C40/50, ce oferă o rezistență crescută la compresiune. Pentru fiecare metru cub de beton sunt folosite minimum 130 de kg de fier. Toate aceste detalii asigură o stabilitate crescută, dar și elasticitatea clădirii în caz de cutremur.
Și în ansamblul LUXURIA Residence structura clădirilor este proiectată și realizată la nivelul maxim de siguranță și durabilitate în raport cu zona seismică, natura terenului și stabilitatea în timp a construcțiilor.
Structura verticală este supradimensionată asigurând o stabilitate maximă a structurii în timpul seismelor și în același timp răspunde nevoii moderne de locuire în spații interioare deschise, clare, fără grinzi sau stâlpi aparenți, fără decroșuri sau nișe.
Structura subterană, ce cuprinde radierul și subsolurile, este realizată din beton armat monolit, fiind impermeabilizată în masă și dublată la exterior cu membrană bituminoasă și geotextile, iar la interior cu tencuieli și șape aditivate, ceea ce asigură o maximă stabilitate a clădirii în timp, dar și o excelentă hidroizolare. De altfel, LUXURIA Residence este primul ansamblu finalizat din București cu certificare BREEAM Excellent – cel mai complex sistem internațional de evaluare a sustenabilității si durabilității imobilelor pe parcursulîntregului ciclu de viață a clădirii.
În plus, cartierele GREENFIELD Băneasa și LUXURIA au trasee foarte bine stabilite pentru intervenția pompierilor și a ambulanțelor în cazul unei situații de urgență, iar distanța mare dintre clădiri facilitează accesul autorităților sau evacuarea rapidă a locuințelor la nevoie.
Standardele de siguranță impuse de IMPACT Developer & Contractor în dezvoltările sale ce depășesc în anumite aspecte normele impuse de lege, iar asumarea lor are drept consecință creșterea costurilor de construcție, dar compania consideră primordială siguranța viitorilor locatari, indiferent că vorbim despre siguranța în caz de cutremur, împotriva incendiilor sau în fața altor riscuri.