Oricine consumă frecvent cartofii prăjiţi cu ketchup, va avea numai de câştigat! Medicii din Germania afirmă acest preparat are efecte benefice asupra vieţii amoroase şi, în general, asupra sănătăţii.
Asta se întâmplă deoarece roşiile conţin licopen, un antioxidant asociat cu un risc redus de cancer la prostată. Substanţa contribuie la funcţionarea generală a glandei cu rol important în activitatea sexuală.
În plus, sucul de roşii procesat este mai bun decât cel proaspăt fiindcă presupune o concentraţie mai mare de licopen.
Cartofii prăjiți, aliment internațional
Sub diferite forme şi combinaţii, cartofii prăjiţi se numără printre puţinele alimente cu adevărat universale, care sunt consumate, în aproape orice ţară. Sunt gustoşi, dar evitaţi de cei care vor să aibă o alimentaţie sănătoasă, fiind consideraţi cancerigeni din cauza unei substanţe pe care o conţin.
1. Mai multe popoare declară că au inventat acest delicios meniu. Francezii, spaniolii, belgienii, toţi revendică dreptul de a fi declaraţi oficial primii care au preparat cartofi prăjiţi. Francezii spun că primii cartofi prăjiţi au fost vânduţi pe stradă, la Pont Neuf, în 1789. Istoricii au stabilit că spaniolii sunt cei care au introdus cartofii în Europa din Luma Nouă. Deci, este foarte posibil ca tot ei să fi fost primii care i-au şi prăjit.
2. Cartofii prăjiţi pot fi tăiaţi în mai multe forme, iar în funcţie de grosimea lor vor avea şi un număr diferit de calorii şi de grăsimi saturate. De exemplu, cartofii în stil britanic sunt mai groşi decât cei americani şi de aceea conţin mai puţine grăsimi.
3. Cartofii prăjiţi conţin foarte multă acrilamidă, o substanţă chimică nocivă. Aceasta apare în urma preparării la temperaturi foarte înalte.
Au fost introduși în SUA în 1802
4. În Statele Unite, restaurantele McDonald’s vând o treime din cartofii prăjiţi care se vând în toate restaurantele din ţară, scrie Huffington Post.
5. Preşedintele Thomas Jefferson a introdus cartofii prăjiţi în Statele Unite, în anul 1802, la o cină oferită unor invitaţi la Casa Albă. Cartofii au fost prezentaţi ca fiind „prăjiţi în stil franţuzesc”.
6. Potrivit unor sondaje, una dintre cele mai frecvente motive de ceartă în cuplu apare atunci când unul dintre parteneri ia cartofi prăjiţi din farfuria celuilalt fără să fie invitat să facă asta.