Administraţia Biden îi va îndemna pe americani să se vaccineze cu un nou booster anti-COVID-19 în această toamnă pentru a preveni apariţia unui nou val de infectări, a declarat duminică un oficial de la Casa Albă, relatează Reuters.
Deşi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a raportat o creştere a numărului de infectări şi a numărului de spitalizări cauzate de noul coronavirus, nivelurile lor generale rămân scăzute.
Compania Moderna a anunţat că, potrivit unor date iniţiale, vaccinul său actualizat împotriva COVID-19 este eficient împotriva subvariantelor virale „Eris” şi „Fornax”.
Producătorii scot noile vaccinuri pentru toamnă
Moderna şi alţi producători de vaccinuri anti-COVID-19, precum Novavax şi Pfizer-BioNTech, au creat versiuni ale vaccinurilor lor pentru a ţinti subvarianta XBB.1.5.
În aşteptarea autorizaţiilor emise de agenţiile de reglementare medicală din Statele Unite şi din Europa, aceste companii farmaceutice se aşteaptă ca versiunile actualizate ale vaccinurilor lor să devină disponibile în săptămânile următoare pentru a fi utilizate în cadrul sezonului de vaccinare de toamnă.
„Îi vom încuraja pe toţi americanii să se vaccineze cu aceste doze booster pe lângă vaccinurile antigripale şi cele anti-RSV” (serul dezvoltat împotriva virusului respirator sinciţial), a declarat acelaşi oficial de la Casa Albă.
EG.5 se răspândește cel mai rapid în SUA
Potrivit OMS, a crescut numărul de cazuri și de spitalizări cu COVID-19 în SUA, Europa și Asia. Oficialii din domeniul sănătății spun că de vină ar fi o subvariantă a tulpinii Omicron a coronavirusului, apărută în noiembrie 2021. Tulpina a fost numită EG.5 sau Eris.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a clasificat EG.5 drept o „variantă de interes”. Acest lucru indică faptul că ar trebui urmărită mai atent decât altele din cauza unor mutaţii ce ar putea să o facă mai contagioasă sau mai gravă. OMS transmis însă că în acest moment, nu pare să reprezinte o ameninţare mai mare pentru sănătatea publică decât alte variante şi că „nu există dovezi ale unei creşteri a gravităţii bolii direct asociate cu EG.5”.
Până la data 8 august, tulpina EG.5 fusese depistată în peste 50 de ţări, a arătat OMS. Are deja cea mai frecventă şi cea mai rapidă creştere dintre subvariantele de COVID-19 care circulă în SUA, estimată a fi responsabilă pentru aproximativ 17% din cazurile actuale de COVID, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC).
Datele CDC arată că spitalizările cu COVID-19 au crescut cu peste 40% faţă de minimele recente atinse în iunie, dar sunt încă cu peste 90% sub nivelurile maxime atinse în timpul epidemiei de Omicron din ianuarie 2022.
În ultima lună, au crescut semnificativ cantitatea de virus identificată în apele reziduale din întreaga ţară şi numărul de reţete săptămânale pentru tratamentul COVID, Paxlovid, însă de la niveluri scăzute.