Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București a trimis un comunicat de presă prin care anunță că a avut loc o acțiune de control operativ la operatorul economic SC Emporio Advertising SRL (Casa Brâncoveanu) din București. În urma verificării, au fost descoperite mai multe abateri.
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a efectuat o acțiune de control operativ la operatorul economic SC Emporio Advertising SRL (Casa Brâncoveanu), din Capitală.
În urma neregulilor constatate, comisarii CPCMB au aplicat firmei următoarele sancțiuni:
- amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei
- 1 avertisment
- oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor
- propunerea de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Abaterile constatate de către Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB)
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a mai precizat, în cadrul comunicatului de presă, că au fost descoperite mai multe abateri, precum:
- folosirea unor materii prime, semipreparate și preparate finite fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, precum și cu data limită de consum, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora și identificarea acestora în cuprinsul vreunui document de achiziție sau de conformitate
- depozitarea unor produse din carne care ar fi trebuit refrigerate, la temperatura mediului ambiant
- schimbarea stării termice a produselor
- nerespectarea regimului temperaturilor de păstrare a preparatelor finite cald.
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) mai arată că s-au descoperit și alte nereguli, precum:
- nerespectarea vecinătăților în spatiile frigorifice
- depozitare direct pe paviment a unor produse alimentare
- utilizarea bureților de sârma, a unor ustensile de bucătărie neprofesionale și cu grad avansat de uzură, colectarea rezidurilor în recipiente fără capac și actionare la picior
- folosirea unor vase de gătire (tigăi, oale, tăvi etc) cu grad avansat de uzură, cu arsuri și zone depreciate
- folosirea unor agregate frigorifice de refrigerare, din incinta blocului alimentar, cu chedere cu acumulări excesive de impurități, cu mucegai, cu grătarele exfoliate de vopsea și cu rugină, cu resturi alimentare, lichide scurse în interior, cu prezență masivă de gheață
- paviment cu fisuri și spărturi, cu resturi alimentare excesive
- lipsa plaselor protectoare la ferestrele unității
- utilizarea unei hote fără filtru de protectie, care prezintă un strat grosier de grăsimi, care se pot topi și curge, în prezența căldurii, în preparatele gătite transformându-le în preparate nesigure consumului uman
- existența la comercializare a diferitelor sortimente de supe și ciobe, pentru care carnea fiartă era refrigerată separate.