Nu ne referim aici la pensiunile cu restaurant, cearșafuri albe și parcare în curte de pe Valea Prahovei, ci exclusiv la casele din creierii munților, care, deși nu oferă, adesea, decât minime condiții de confort, sunt vitale pentru turiștii înfometați, însetați și mai ales epuizați după ore bune de urcat.

Pe scurt, povestea cabanelor de munte sună cam așa: majoritatea au fost construite în perioada monarhiei, printr-un efort de voluntariat al pasionaților din întreaga țară (o parte din această tradiție s-a păstrat, numeroși salvamontiști nefiind nici azi remunerați în niciun fel), iar profiturile obținute erau reutilizate în scopul îmbunătățirii condițiilor de ședere. În stilul care i-a consacrat, odată veniți la putere, comuniștii au naționalizat cabanele, însă, de bine de rău, construcțiile au continuat într-o bună parte din masivele muntoase.
După ’90, statul s-a lepădat de cabane, considerate prea complicat de gestionat. Așa că le-a privatizat. Multe au ars și nu s-a mai ocupat nimeni de refacerea lor, altele au fost pur și simplu părăsite, iar tot ce ar fi făcut din ele potențiale ținte de investiții a fost furat. Proprietarii s-au succedat unii după alții, unii dintre ei au ales să le renoveze (foarte puțini, din păcate), alții le-au lăsat în paragină, știind că oricum turiștii de munte nu sunt prea pretențioși. Alții s-au lăsat prinși fără voie în hățișuri birocratice, nereușind să-și renoveze cabanele pentru că terenurile de sub ele fuseseră concesionate, de exemplu, altor persoane.

Mulți turiști străini, niciun rezultat

În tot acest timp, traseele montane autohtone au devenit adevărați magneți pentru turiștii străini. „De câțiva ani ne minunăm în fiecare vară câți străini vin să stea la noi în camere sau în camping“, spune Reta, responsabilă de cabana Curmătura (foto), locul-emblemă de intrat în Piatra Craiului. Spune că, ajutată și de creșterea numărului de turiști din afara țării, cabana este rentabilă, însă rămâne o afacere de familie din care nu te poți îmbogăți. Ce crede că îi atrage pe turiști în munții noștri? „Vă dați seama că i-am întrebat, ați râde să știți că majoritatea spun că au început să ia în considerare venirea în România după celebra campanie cu «Carpathian Garden».“ În rest, întrebând în stânga și-n dreapta, afli că vizitatorii ridică în slăvi atât peisajele fantastice, cât și traseele bine făcute și calitatea umană a cabanierilor – de altfel, în general, veți fi surprinși să aflați că o bună parte din cabanieri sunt oameni din Capitală sau din străinătate, cu meserii bune, dar sătui de viața urbană. Există munți, cum sunt Retezatul sau Apusenii, unde străinii blonzi și cu rucsacuri imense în spate îi devansează adesea că număr pe români.

Cine ne urcă munții

Din puținele date disponibile oficial, cei mai mulți turiști străini provin din Ungaria, Austria, Cehia și Germania, la care se adaugă un grup constant de vizitatori scandinavi, baltici și polonezi. Ce caută la noi? „Venim aici a treia oară. Carpații românești sunt una din ultimele zone cu adevărat sălbatice din Europa. Nu ne întâlnim cu zeci de oameni încolonați de ghizi ai agențiilor de turism, nu sunt porțiuni asfaltate. În același timp, traseele sunt foarte bine marcate și există hărți detaliate“, spune slovacul Anton, înghețat, dar fericit, pe malul lacului Bucura, din Retezat. A venit cu un grup mai mare de prieteni, iar câteva dintre fete, ajunse prima oară pe meleaguri românești, îl apostrofează că nu le-a avertizat că o să meargă ore-n șir fără să dea de nicio cabană, de un loc unde să-și poată încărca bateriile. Nu știe ce să spună în apărarea sa.
Probabil că relativa lipsă de implicare a statului în (re)construcția de cabane și refugii este o consecință sumelor mici câștigate de pe urma turismului de acest tip. În final, dacă în hotelurile și pensiunile de pe Valea Prahovei sau litoral noaptea de cazare costă, să zicem, 150 de lei, la care aceeași sumă s-ar adăuga pentru două mese pe zi, în creierii munților prețurile au o total altă logică. Ca să dormi pe prici (pat „la comun“), te costă cam 15 lei, iar în cameră proprie prețul ajunge pe la 50 de lei. Pentru un ceai cald trebuie să dai un leu, pentru o masă, cam zece. 

Și totuși, în timp ce diverșii miniștri au trasat planuri mărețe de revitalizare a facilităților de cazare de pe litoral, de exemplu, nimeni nu pare să-și îndrepte atenția spre o nișă care ar putea individualiza România pe harta turismului european.

Din 2010, una dintre cele mai cunoscute cabane din România, Negoiu (medalion), este scoasă la vânzare. Inițial, soții Mioara și Șerban Pitaru, proprietarii locului, au cerut 700.000 de euro. Acum, prețul a ajuns la jumătate. Construcția cuprinde trei corpuri de clădiri cu circa 200 de locuri de cazare, are apă curentă, încălzire cu sobe și electricitate, de la o microhidrocentrală proprie. Pentru comparație, cu circa 350.000 de euro poate fi achiziționată o casă de trei-patru camere într-o zonă bună a Capitalei