Casa de Insolvență Transilvania se extinde prin achiziții

Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a preluat societatea Solve Insolve IPURL din Arad prin fuzionarea acesteia cu filiala sa din județul Timiș și își propune să continue procesul de expansiune teritorială, urmând să se exindă în orașe în care în prezent gestionează societăți debitoare, fără a avea reprezentare locală. CITR vizează, astfel, să își crească portofoliul de clienți cu 30% și numărul de angajați cu 20%.

Printre dosarele gestionate de Solve Insolve se numără, de exemplu, reorganizarea companiei Astra Vagoane Arad.

Motivele pentru care CITR recurge la aceste preluări locale sunt legate, pe de o parte, de facilitarea relației cu debitorii și creditorii din orașe unde nu are reprezentanță și, pe de altă parte, de solicitările venite din piață de la diverși practicieni, care resimt nevoia de a se atașa unei societăți puternice. În prezent, pe piața din România își desfășoară activitatea circa 2.200 de practicieni în insolvență.

„Avantajele birourilor teritoriale țin de poziționarea și contactul direct și permanent cu partenerii din proceduri, ceea ce facilitează bunul mers al dosarelor, cu accent pe eficientizarea timpilor de lucru, dar și de aspectul financiar,  prin comprimarea costurilor de gestiune la distanță a dosarelor,” a declarat Radu Lotrean, Managing Partner la CITR.

În urma achizției Solve Insolve IPURL, echipa CITR s-a mărit cu cinci noi membri. Prin preluările viitoare, echipa va totaliza 100 de specialiști și colaboratori permanenți, la nivelul întregii țări. „Prin aceste preluări, continuăm politica de expansiune teritorială și dezvoltare organizațională din ultimii doi ani, contracarând în același timp tendința de scădere a numărului de dosare de insolvență și întărind echipa CITR cu unii dintre cei mai experimentați specialiști în insolvență din piață,” a declarat Andrei Cionca, Managing Partner la CITR.