Casa de modă Christian Lacroix este aproape de faliment. Potrivit reprezentanţilor managementului companiei, aceasta nu îşi mai poate plăti facturile.

Un tribunal comercial va decide săptămâna viitoare dacă va declara falimentul companiei şi lichidarea acesteia pentru se putea plăti datoriile. Cu toate acestea, acţionarii au anunţat că vor prezenta tribunalului un plan de business, în încercarea de a salva casa de modă de la faliment.

La fel ca şi alţi mari producători de bunuri de lux, casa de modă Christian Lacroix a fost afectată grav de criza economică, afişând în 2008 o pierdere de 10 milioane de euro. Lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult de la începutul anului, colecţia de primăvară – vară a casei de modă înregistrând o scădere de 35% a vânzărilor.

Probleme pe pieţele mari de desfacere

Potrivit lui Nicolas Topiol, şeful companiei, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Japonia şi în Statele Unite, două dintre cele mai importante pieţe.

Christian Lacroix, unul dintre cei mai creativi designeri francezi, va continua să creeze pentru casa de modă până anul viitor, potrivit contractului aflat momentan în vigoare.

SURSA: EARTHtimes