Ce români primesc pensii de aproape 2.200 de lei pe lună? Casa de Pensii a venit cu toate datele. Este o sumă la care, din păcate, foarte mulţi pensionari încă doar visează.
Casa de Pensii, date despre pensiile din România. Ce sume s-au plătit pentru noiembrie 2023?
Creşte numărul pensionarilor din România! Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), numărul pensionarilor din ţara noastră a crescut cu 1.015 persoane în noiembrie 2023 faţă de octombrie 2023.
Aşadar, la finalul lunii noiembrie, România avea 4.765.843 de pensionari.
Potrivit Casei de Pensii, pensia media în România, la nivelul lunii trecute, era de 1.969 de lei.
Din cei peste 4,7 milioane de pensionari pe care-i are ţara noastră, 662.658 aveau perioade lucrate în agricultură. Din păcate, la nivelul acestora, pensia medie este mult mai mică. Vorbim despre 563 de lei.
Potrivit datelor Casei de Pensii, numărul persoanelor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.819.008. Majoritatea este aici formată din femei, respectiv 2.194.0634. Pentru cei pensionaţi la limita de vârstă, pensia medie a fost de 2.195 de lei.
CNPP a venit cu date şi despre pensiile anticipate plătite în luna noiembrie 2023. Acestea au ajuns la un număr de 5.553 de persoane, pensia media fiind de 2.782 de lei.
În plus, s-au mai plătit pensii anticipate parţiale pentru 88.785 de persoane, pensia medie fiind 2.019 de lei. De pensie de invaliditate au beneficiat 395.369 de români. Pensia medie, în cazul lor, a fost de 853 lei. 44.966 de persoane dintre acestea erau încadrate la gradul I de invaliditate, cu o pensie medie de 735 lei.
Casa de Pensii a mai precizat că s-au plătit şi pensii de urmaş, în valoare medie de 1.029 de lei, unui număr de 456.997 persoane. 131 de pensionari au primit şi ei ajutor social, în medie 474 de lei, potrivit CNPP.
Când intră banii de pensie în luna decembrie? CNPP promite că nu vor fi întârzieri
Un alt anunţ aşteptate de milioane de români a venit recent din partea Casei de Pensii. Este vorba despre plata banilor în luna decembrie.
Toate pensiile vor fi plătite până de sărbători, a dat asigurări CNPP. Oamenii erau îngrijoraţi din cauza grevelor ce au avut loc la nivelul Caselor de Pensii, dar şi din cauza liberelor de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională.
Distribuția pensiilor va începe cu data de 4 decembrie, a precizat Casa de Pensii. Pentru cei care au optat pentru plata pensiilor prin conturi bancare, banii vor fi alimentaţi pe 12 decembrie.