Vestea momentului pentru pensionari! Casa de Pensii a făcut anunțul. Se întâmplă în 2023
Președintele Casei Naționale de Pensii (CNPP) spune că este necesară o majorare a pensiilor și a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2023. De asemenea, acesta a mai precizat că este important ca punctul de pensie să fie la fel pentru toată lumea, subliniind că persoanele care au venituri mici ar trebui să beneficieze fie de vouchere, fie de ajutoare.
„Casa Națională de Pensie este o instituție tehnică de aplicare a legislației în vigoare și aceasta este una dintre ipotezele de lucru în momentul de față vehiculate.
Așteptăm cu toții ca să se ia o decizie în perioada imediat următoare, astfel încât să reușim noi, ca instituție tehnică de aplicare a legislației, să implementăm această majorare a pensiilor.
Vreau să fac o precizare. În primul rând, noi trebuie să creștem pensiile tuturor beneficiarilor noștri, pensionarii, și trebuie să creștem valoarea punctului de pensie. Aceasta este prima măsură pe care trebuie neapărat și care se impune de la 1 ianuarie 2023”, a declarat Daniel Baciu la Antena 3.
5.000.000 de pensionari vor beneficia de majorarea de la 1 ianuarie
Daniel Baciu a mai precizat că este nevoie ca punctul de pensie să fie majorat, dar spune că acest lucru trebuie să se întâmple pentru toate pensiile din sistem.
”Sunt măsuri complementare cele cu privire la majorarea acelor pensii, a unor persoane care sunt defavorizate, dar se impune în primul rând majorarea punctului de pensie.
În primul rând, aș vrea încă o dată să precizez acest lucru, trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii.
Aproximativ 5.000.000 de pensionari trebuie să beneficieze într-un fel sau altul de această majorare mult așteptată începând cu 1 ianuarie 2023.
Așteptăm decizia care trebuie să vină cât de curând. În coaliție trebuie să existe această decizie și noi efectiv trebuie pur și simplu să o aplicăm”, mai spune acesta.
Punctul de pensie trebuie să fie la fel pentru toată lumea
De asemenea, Daniel Baciu a mai declarat pentru sursa anterior citată că trebuie ca punctul de pensie să fie la fel pentru toată lumea, nu diferențiat.
„Aş merge mai mult pe varianta a doua, pentru că în ultimii 20 de ani nu s-a făcut o majorare diferențiată a punctului de pensie. Deci punctul de pensie trebuie să fie același pentru toți pensionarii.
De ce trebuie să fie același? Pentru că pensiile în România sunt calculate pe contributivitate. Dacă intri și faci această majorare diferențiată a pensiilor, automat se creează dezechilibre în rândul pensionarilor, pentru că unii or să primească mai mult, iar alții or să primească mai puțin.
Deci punctul de pensie trebuie să crească la fel, uniform pentru toți pensionarii din sistemul public de pensii, iar pe lângă acest lucru se pot da, de exemplu, cum sunt acele vouchere de care se dau în prezent, care se achită din fonduri externe nerambursabile, din fonduri europene care se pot merge cu ele și în anul viitor”, a declarat acesta.
Pensionarii cu venituri mici pot beneficia de vouchere de la stat
Reiterând că punctul de pensie trebuie să fie la fel pentru toată lumea, șeful Casei de Pensii a precizat că cei cu venituri mici pot primi vouchere de la stat.
”Acestea sunt ajutoare punctuale care putem să mergem cu ele și la anul viitor, dar punctul de pensie trebuie să fie același și trebuie o majorare unitară pentru toți pensionarii (…).
Într-adevăr, noi suntem în plin proces al acestor dosare de evaluat. În momentul de față avem 3,2 milioane de dosare evaluate și de fiecare dată am spus că acest proces nu este așa de simplu, este destul de complex.
Avem într-adevăr 1000 de oameni angajați strict pentru acest această perioadă, pe o perioadă strictă determinată de timp, tocmai pentru a reuși să evaluăm toate dosarele în plată în momentul de față și ne apropiem de 70% din numărul total de dosare pe care le-am făcut și de fiecare dată am spus că urmărim în primul rând evidențierea stagiilor de cotizare.
Acesta este un lucru cel mai important, pentru că avem stagii de cotizare contributive și necontributive și, bineînțeles, a numărului total de puncte realizat de fiecare pensionar în parte.
În ultimii nu 10 ani, poate chiar mai mult, s-au acumulat o serie de inechități în sistemul public de pensii, pentru că legislația s-a tot modificat de-a lungul timpului și avem persoane care sunt în plată în momentul de față pe legislații diferite în timp și au cuantumuri diferite în plată”, a mai declarat acesta.
Este nevoie de o nouă lege a pensiilor
Daniel Baciu a mai declarat la Antena 3 că este nevoie de o nouă lege a pensiilor și de o reformă a sistemului public de pensii.
”Tocmai pentru acest lucru se impune o nouă lege a pensiei, se impune o reformă a sistemului public de pensii și avem termen ca undeva în trimestrul 1 din 2023 să avem deja adoptată o nouă lege a pensiilor, care să reușească să înlăture aceste inechități de care vorbeam.
Eu am dat un exemplu de bună practică acele vouchere care aș vrea, dacă se poate, să meargă și anul viitor dar, repet, în primul rând trebuie să majorăm toate pensiile tuturor pensionarilor, adică de la 1 ianuarie trebuie să avem o majorare a punctului de pensie în primul rând.
Acele vouchere, într-adevăr, se referă la alimentele de bază și este un lucru bun pentru că s-au găsit fonduri externe și nu există o presiune mare pe bugetul asigurărilor sociale de stat”, a adăugat şeful Casei de Pensii.