Casa de Pensii a făcut anunțul! Cât vor creşte pensiile în România și cum se vor recalcula

pensionari

Sursă: Dreamstime

Anunţ important pentru toţi pensionarii din România! Aceste pensii vor creşte în urma procesului de evaluare şi recalculare. Detalii de ultimă oră de la preşedintele Casei de Pensii.

Informaţii noi privind evaluarea şi recalcularea pensiilor din România!

Ce pensii vor creşte în România?

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), afirmă că unele pensii vor creşte în urma acestui proces. Se vor lua în calcul elemente suplimentare față de legea în vigoare, cum ar fi sporurile sau orele suplimentare, a precizat oficialul CNPP, într-un interviu acordat realitatea.net.

Sunt multe inechităţi în sistem în prezent, iar autorităţile se luptă să le repare, astfel încât persoanele care au avut aceeași contribuție ar trebui să primească aceeași pensie.

„Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare.

Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată”, a declarat preşedintele CNPP.

Anumiţi români vor fi nevoiţi să returneze bani Caselor de Pensii

Există şi posibilitatea unor erori de calcul flagrante, în urma cărora unele persoane au primit pensii mult mai mari decât ar fi trebuit. Vor trebui să returneze banii, spune Daniel Baciu.

„Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie sa ii returneze…”, a precizat şeful Casei de Pensii.

Ce trebuie să facă cei ce nu au toate actele la dosar?

Pensionarii care nu au toate actele la dosar vor trebui să meargă până la instituțiile la care au lucrat sau chiar să apeleze la arhive, pentru a găsi documentele de care au nevoie.

„Trebuie să meargă la angajator, iar noi să putem verifica. Nu putem lucra pe ceva ce nu poate fi verificat cu documente. Toate societățile închise au fost preluate de către lichidatori, au fost preluate arhivele, în mare parte se găsesc.

Trebuie să li se elibereze acele adeverințe care atestă că ei au lucrat, au realizat alte venituri decât cele existente în dosarul de pesionare. Ei trebuie să achite o sumă pentru cei care eliberează aceste documente”, a mai precizat Daniel Baciu.

Mai bine de 500.000 de dosare de pensii au fost evaluate până acum, din totalul de circa 5 milioane. Întreg procesul este aşteptat să se finalizeze până la mijlocul lui 2022.

Sursa foto: Dreamstime