Unu din patru pensionari trăiește lunar din indemnizația minimă
Potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pentru ianuarie 2023, peste un milion de pensionari, majoritatea proveniți din municipiul București, județul Suceava și județul Dolj, primesc indemnizație socială pentru că drepturile bănești care le revin se situează sub pensia minimă de 1.125 de lei. Pe scurt, unu din patru pensionari trăiește lunar cu pensia minimă.
Potrivit sursei citate anterior, din cei 4.601.852 de pensionari aflați în ianuarie 2023 în evidența statului român, numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială a fost de 1.145.867 de pensionari, adică cu 616 de persoane mai mult decât erau în decembrie 2021. Dintre aceştia, 1.029.805 erau pensionari din sistemul public de pensii, iar 116.062 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
Valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 423 de lei pentru pensionarii din sistemul public de pensii. Majoritatea beneficiarilor provind din municipiul Bucureşti (48.384 de persoane), judeţul Suceava (41.815 de persoane) şi județul Dolj (37.597 de persoane). Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (489 lei), Maramureş (487 lei), Cluj (469 lei) şi Vrancea (469).
În ceea ce îi priveşte pe pensionarii proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei. Majoritatea beneficiarilor provind din județul Iași (7.973 de persoane), județul Botoşani (7.567 de oameni) şi județul Dolj (7.517 de pensionari). Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţul Ilfov (434 lei), județul Gorj (393 lei) şi în Sectorul 1 din Bucureşti (379 lei).
Pensiile nu vor scădea în 2023
Vă amintim că, recent, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat că pensiile nu vor scădea, iar inechitățile din sistem vor fi rezolvate în acest an.
„Da, am spus și o să spun și acum, nu înțeleg de ce legea 127 a fost pusă între paranteze, pentru că nu numai noi PSD, dar mulți specialiști, în special din casele teritoriale de pensii, dar și cei care au fost pe la dumneavoastră prin platou au spus că este o lege bună. Suntem în această situație din momentul în care PSD a intrat la guvernare în noiembrie 2021, chiar în programul de guvernare, a spus că analiza a plecat de la această decizie.
Ce pot să spun sigur este că atunci când o să avem analiza terminată, făcută și pe final cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană, sunt sigur ce vreau să spun pentru că am auzit tot felul de ipoteze lansate de oameni care n-au nicio legătură cu sistemul de pensii. Sub nicio formă pensiile nu vor scădea, din contră, vom începe cu rezolvarea inechităților din sistem care bineînțeles că va avea nevoie de un impact bugetar consistent și vom vedea în ce perioadă își poate permite România să suporte acest impact, însă principala este rezolvarea inechităților din sistem”, a declarat social-democratul.