Este anunțul momentului pentru români! Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat schimbări majore pentru pensionari. Se întâmplă până la sfârșitul anului!
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a anunţat că până la sfârşitul anului noua lege a pensiilor va fi gata. El a anunţat schimbări majore pentru cei care vor să iasă la pensie anticipat.
Se schimbă legea pensiilor
„Până la sfârșitul anului nouă lege a pensiilor trebuie să fie gata. Referitor la pensionarea anticipată, există două categorii: cea cu penalitate şi cea fără penalitate.
De pensia anticipată beneficiază oamenii care au realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. Aceştia pot să iasă mai devreme la pensie cu 5 ani și au o penalitate de maximum 30%. Cei care au un stagiu de cotizare suplimentar faţă de cei 35 de ani pot să iasă mai devreme la pensie fără nicio penalitate.
Referitor la acele condiții impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.
Mă refer în principal la cei care beneficiază de reducere față de vârstă standard de pensionare şi ies tot la limită de vârstă dar beneficiază de o reducere datorită condițiilor grele de muncă. Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii.
Cei care beneficiază de condiţii grele de muncă beneficiază de o reducere proporțională cu anii lucrați în condiții dificile de muncă, care sunt reglementate în legea pensiilor.”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, la România TV.
Acești români vor ieși mai repede la pensie
Este vorba despre cei care au lucrat în aceste condiții grele de muncă. Aceștia ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare, cât și de încadrarea în grupe speciale de muncă.
La Camera Deputaților a ajuns o inițiativă legislativă, care a fost deja votată de Senat. În expunerea de motive a inițiativei legislative se spune că prin adoptarea prezentului act normativ se elimină inechităţile rămase în actualul cadru normativ între angajaţi care au desfăşurat activităţi cu afectarea relativ similară a sănătăţii.
Având în vedere condiţiile specifice ale muncii care se desfășoară în turnătoriile de oţel, fontă, aliaje neferoase, precizie şi cuzineţi, precum şi forje şi luând în considerare faptul că aceste activităţi comportă un risc deosebit de ridicat de accidentare şi contribuie la îmbolnăviri profesionale este necesară adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare cu referire la reducerea vârstelor standard de pensionare.