Casa Națională de Pensii a venit cu noi precizări în ceea ce privește actualizarea pensiilor de serviciu în anul 2023. Așadar, mai multe tipuri de pensii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit noi precizări cu privire la aplicarea anumitor dispoziți cuprinse în O.U.G. nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la actualizarea pensiilor de serviciu în anul 2023, se arată într-o postare făcută, miercuri, 21 decembrie, pe pagina de Facebook a instituției.
Mai multe tipuri de pensii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei
CNPP a relatat cu privire la pensiile care nu sunt vizate de rata medie anuală a inflației. Așadar, acestea sunt următoarele:
„Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.”, a scris CNPP.
„Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Pensiile de serviciu şi pensiile de urmaş stabilite în condiţiile Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Pensiile de serviciu stabilite în condiţiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.
Prin derogare de la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, drepturile acordate potrivit art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi art. 5 nu se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei.”, a punctat Casa de Pensii.
Aplicarea prevederilor art. 34-35 din Legea nr. 195/2020 se suspendă până la data de 1 ianuarie 2024
„Până la data de 1 ianuarie 2024 se menține suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 11 ianuarie 2021.
Aplicarea prevederilor art. 34-35 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2024.”, a informat CNPP pe pagina sa de Facebook.