Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi bănești sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după  caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta  prin  procură specială, emisă conform legii.

De asemenea, după deschiderea contului, persoana interesată trebuie să se adreseze Casei teritoriale de Pensii de care aparține, cu o cerere însoțită de o copie a extrasului de cont.

Băncile la care pensionarii își pot deschide cont

Lista băncilor care au încheiat cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) convenţii privind plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card sunt:

1.   ALPHA Bank;
2.   ATE Bank;
3.   BANCA TRANSILVANIA;
4.   BCR;
5.   BRD;
6.   CEC Bank;
7.   CREDIT EUROPE Bank;
8.   CREDITCOOP;
9.   EXIMBANK (fostă Banca Românească);
10.   FIRST Bank;
11.   GARANTI Bank;
12.   ING;
13.   IDEA Bank;
14.   INTESA SANPAOLO Bank;
15.   LIBRA Bank;
16.   OTP Bank;
17.   PATRIA Bank;
18.   PROCREDIT Bank;
19.   RAIFFEISEN Bank;
20.   UNICREDIT Bank;
21.   VISTA Bank.

Ce comisioane percep băncile și cum se efectuează plata?

Pentru retragerea de la ATM-urile proprii, băncile nu percep comisioane. Acestea se percep, insă, pentru alte operațiuni bancare. Comisioane percepute  pensionarilor care au optat pentru plata pensiei prin conturi/carduri bancare se pot verifica aici.

Plata în conturi a pensiei se face în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.

Potrivit CNPP, pentru pensionarii avizaţi drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghișeele poștale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

De asemenea, pentru  persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care  nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Începând cu drepturile aferente lunii martie 2021, taloanele mov vor fi arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector pe o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii, mai transmite Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).