Casa de Pensii a făcut anunțul! Este informația momentului pentru acești pensionari. Decizia s-a luat deja

bani

Sursă: Dreamstime

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale (MApN) a venit cu informații de ultim moment. Potrivit informațiilor publicate într-un comunicat, cuantumurile pensiilor militare de stat aflate în plată la data de 31 decembrie 2022 se indexează cu 5,1%.

Așadar, cuantumurile pensiilor militare de stat aflate în plată la data de 31 decembrie 2022 se indexează cu cu ultima rată medie anuală a inflației, respectiv 5,1%, potrivit informațiilor transmise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat.

„În conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, cuantumurile pensiilor militare de stat aflate în plată la data de 31 decembrie 2022 la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale, se indexează, din oficiu, începând cu luna ianuarie 2023, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică, respectiv 5,1%, conform comunicatului de presă al prețurilor de consum nr. 17 din data de 14 ianuarie 2022.

Totodată, la cuantumurile brute astfel rezultate, vor fi aplicate și indexările suplimentare prevăzute prin dispozițiile art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal — bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea completarea unor acte normative”, este scris în comunicatul publicat pe site-ul Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Casa de Pensii a MAI a plătit pensii uluitoare în luna decembrie

În altă ordine de idei, amintim că Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a prezentat anterior „cifre uluitoare” pe care Casa de Pensii a MAI le-a plătit în luna decembrie 2022. Datele arată că în total au fost peste 100.000 de beneficiari, iar cea mai mare pensie achitată de instituție se ridică la 22.510 lei.

„Răspuns de la Casa de Pensii MAI cu niște cifre uluitoare! Pensiile menționate sunt brute.

Trebuie evidențiat și că, pentru cei ieșiți începând cu 15 septembrie 2017, formula de calcul a pensiei nete reale este cea stabilită de art.60 (1) din lege 223 din 2015: „(1) La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei”, a transmis într-o postare pe Facebook sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.

Casa de Pensii a ministerului Afacerilor Interne a transmis răspunsul prezentând, printre altele, numărul de beneficiari din evidența instituției, dar și care este cea mai mare pensie achitată în ultima lună din 2022.