Casa de Pensii a făcut anunțul! Este informația momentului pentru milioane de români, mai ales în contextul în care cel mai fierbinte subiect din această perioadă este supraimpozitarea pensiilor speciale.
Casa de Pensii a anunțat că sunt 9.826 beneficiari de pensii de serviciu, în mai 2022
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în mai 2022, de 9.826, cei mai mulţi, respectiv 4.672, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.487 de lei, din care 19.137 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.110 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna mai un număr de 772 persoane. Pensia medie era de 5.786 de lei, din care 2.830 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 737 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.924 de lei (2.529 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.394 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.345 de lei, din care 7.522 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 569 de persoane, media fiind de 8.464 de lei, din care 3.417 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.682 de pensionari, pensia medie fiind de 4.964 de lei, din care 2.556 de lei suportaţi din bugetul de stat.
PSD: Supraimpozitarea cu 40% a salariilor mari şi în două trepte a pensiilor speciale
PSD va propune, în cadrul coaliţiei, supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României, supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro.
Având în vedere principiile de echitate şi solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferenţiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcţie de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari şi impozite mai mici pentru cei cu venituri mici, susţin social-democraţii.
„În acest sens, PSD va supune spre dezbatere în cadrul coaliţiei de guvernare următoarele propuneri: 1) supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României; 2) supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, respectiv o cotă de impozitare de 40% pentru suma care depăşeşte pragul 9.000 de lei (cinci pensii medii nete) şi de 90% pentru ceea ce depăşeşte 18.000 lei (10 pensii medii nete); 3) aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, astfel încât, la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%; 4) o contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro. Măsura va avea caracter temporar, aplicându-se pe o perioadă limitată de doi ani”, arată PSD într-un comunicat.