Numărul pensiilor de serviciu în România este în uşoară creştere, arată cele mai noi date de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Procurorii şi judecătorii, pensii de serviciu medii ce se apropie de 20.000 de lei pe lună

Astfel, la finalul lunii martie, în ţara noastră erau 9.615 beneficiari de pensii de serviciu, un plus de 152 de persoane faţă de finalul lui martie 2020.

Majoritatea beneficiarilor primeau aceşti bani în baza Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Este vorba despre 4.256 de persoane.

În rândul procurorilor şi judecătorilor se înregistrează şi cea mai mare pensie medie, de aproape 20.000 de lei.

Vorbim despre o pensie de serviciu medie de 19.914 lei (puţin peste 4.000 de euro), din care 18.579 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat, scrie Agerpres.

De Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.776 pensionari, pensia medie fiind de 4.816 lei, din care 2.644 lei suportaţi din bugetul de stat.

Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensii medii de peste 11.000 de lei

Urmează apoi 1.411 de pensionari care beneficiau de sumele respective potrivit Legii 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Pensia medie în cazul acestora se ridică la 11.341 lei, din care 7.491 lei suportaţi din bugetul de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 808 persoane. Pensia medie era de 5.783 lei, din care 3.031 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 769 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.818 de lei (2.592 lei de la bugetul de stat).

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 595 persoane, media fiind de 8.308 lei, din care 3.730 de lei cota suportată din bugetul de stat.