Casa Națională de Pensii Publice a făcut câteva precizări referitoare la aplicarea dispozițiilor OUG 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, cu venituri mai mici de 2000 de lei.
Cum se acordă ajutorul financiar pensionarilor cu venituri mici?
„Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei. Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri:
• pensiile din sistemul public de pensii și din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022;
• venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
• venituri din indemnizația socială pentru pensionari;
• venituri din salarii și asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.
• Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.
Cine poate beneficia de ajutorul financiar de 700 de lei?
De reținut:
• În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaș, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaș în parte;
• Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni din luna iulie 2022;
• La stabilirea plafonului de 2000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie;
• Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptățite care au domiciliul în România, nu și celor care au locul de ședere/reședința obișnuită în străinătate;
• Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat;
• Ajutorul financiar nu intră în calculul contribuției bănești individuale în vederea obținerii unui bilet de tratament balnear și nu este supus executării silite.”, a anunțat Casa Națională de Pensii Publice pe pagina oficială de Facebook.
Ministerul Muncii analizează majorarea pensiilor în 2022! Cu cât ar putea creşte punctul de pensie?
Statul român lucrează deja la variantele privind majorarea pensiilor în acest an. Mai precis, specialiştii din cadrul Ministerului Muncii efectuează simulări pe mai multe variante ce privesc creşterea pensiilor în 2022.
Surse din cadrul Ministerului Muncii au precizat că variantele luate în calcul, la acest moment, sunt o majorare a punctului de pensie cu 5%, cu 8% sau cu 10%, notează profit.ro.
O eventuală majorare a pensiilor ar putea avea loc în România după rectificarea bugetară din toamnă, posibil în luna septembrie.
Ar fi o soluţie bună pentru a pune o presiune cât mai mică pe bugetul anului în curs, având în vedere că ar influenţa cheltuielile penru 2022 doar pe ultimele luni, mai scrie sursa citată.
Reamintim că punctul de pensie a mai crescut în România la începutul lui 2022, de la 1.442 lei la 1.586 lei. Totodată, pensia minimă a fost şi ea majorată cu 25%.