Dacă vor să-și cumpere vechime, românii mai au la dispoziţie un an de zile, a spus preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, care a venit cu o serie de precizări în această privință. Un număr de 17.000 de persoane au optat pentru această soluție de la apariția Ordonanţei nr.163 din 2020, majoritatea dintre ei lucrând în străinătate.
Precizări ale șefului CNPP despre cumpărarea de vechime în muncă
De reținut că noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, deci oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie.
Daniel Baciu, a dat o serie de detalii pentru cei care vor să îşi completeze anii necesari obţinerii pensiei.
„Ordonanța nr. 163 pe 2020 prevede foarte clar, față de celălalt act normativ care a fost în vigoare, că perioada de completare a stagiului minim de cotizare sau a stagiului complet de cotizare este de maxim 6 ani de zile, față de vechiul act normativ care se limita la 5 ani de zile.
Putem să cumpărăm această vechime retroactiv în intervalul de la data când am îndeplinit condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde am avut goluri privind activitatea în muncă, putem să cumpărăm această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la unităţile teritoriale de Pensii, unde avem domiciliu, astfel încât să putem beneficia de pensie privind limita de vârstă”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, pentru Antena 3.
De asemenea, acesta a precizat că în cazul contribuției de asigurări sociale, de 25%, aceasta se achită la suma pe care vrem să o asigurăm, adică salariul pe care vrem sau îl avem în momentul de față. La salariul minim pe economie se plătește suma de 635 de lei pe lună.
În funcție de perioada pe care vrem să o achităm, achităm această contribuție de asigurări sociale pentru a ieși la pensie. Este vorba numai de categoria de pensie pentru limita de vârstă.
Daniel Baciu a mai precizat că sumele mari se pot plăti în rate, în baza convenţiei care se face cu Casa Teritorială de Pensii unde fiecare își are domiciliu.
Ce prevede Ordonanța nr. 163/2020
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat pe 22 iunie, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii (PL-x 666/26.10.2020).
Conform legii intrate în vigoare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Pentru a cumpăra vechime în muncă, persoanele interesate trebuie să încheie pentru aceste perioade un contract de asigurare socială cu casa de pensii şi să acopere contribuţiile de asigurări sociale datorate respectivei perioade.