Casa de Pensii a făcut marele anunţ! Ce trebuie să ştie cei cu pensii sub 1.125 de lei

pensii

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Casa Naţională de Pensii Publice a făcut anunțul zilei! Pensionarii sunt direct vizați. Totul are legătură cu beneficiarii indemnizațiilor sociale. Iată ce s-a întâmplat luna trecută.

În iunie 2023, numărul pensionarilor care au primit indemnizaţie socială a scăzut cu 609 de persoane

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a informat că, luna trecută, numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.141.548 de persoane, dintre care, 1.032.363 erau pensionari din sistemul public, iar 109.185 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 428 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 493 lei), Maramureş (493 lei) şi Cluj (476). În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (433 lei) şi Gorj (389 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (393 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti (48.368) şi în judeţele Suceava (41.995), Dolj (37.623) şi Iaşi (37.110), iar cei mai mulți beneficiari din rândul pensionarilor agricultori sunt în judeţele Iaşi (7.538), urmat de Botoşani (7.135) şi Dolj (7.060).

Potrivit sursei citate anterior, beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Câți pensionari beneficiau de indemnizație socială în mai 2023?

Conform sursei citate anterior, în mai 2023, numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost de 1.142.157 de persoane. Dintre aceştia, 1.031.708 erau pensionari din sistemul public, iar 110.449 erau pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 427 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 493 lei), Maramureş (491 lei) şi Cluj (475). Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.351 şi în judeţele Suceava (41.952 pensionari), Dolj (37.624) şi Iaşi (37.028).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (391 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (391 lei).